fbpx

Una dintre cele mai periculoase proxenete românce a fost reținută în Marea Britanie și extrădată în România!

Lupo Voichița, una dintre cele mai periculoase proxenete românce, a fost depistată și reținută în Marea Britanie, fiind extrădată în România.

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a făcut o postare pe pagina sa oficială de Facebook prin care a anunțat că Lupo Mărioara Voichița a fost reținută pe teritoriul Marii Britanii, fiind ulterior extrădată în România, unde își va ispăși pedeapsa de 4 ani și 6 luni de închisoare pentru proxenetism.

Ministrul Justiției spune că femeile ar trebui protejate împotriva abuzurilor și a violențelor de orice fel, însă există și femei care o contrazic, făcând aluzie la proxeneta care a fugit de lege și care a fost prinsă de polițiștii englezi.

De asemenea, în postarea sa, Gorghiu aduce aminte că Lupo a obligat o tânără să se prostitueze timp de un an și jumătate, obținând din exploatarea acesteia 450.000 de lei.

„Femeile trebuie protejate împotriva abuzurilor și a violențelor de orice fel. O spun de fiecare dată când am ocazia.

Însă sunt și femei care mă contrazic. Lupo Marioara Voichița este fugara adusă aseară din Marea Britanie. Își va executa pedeapsa de 4 ani și 6 luni într-un penitenciar din România. A fost condamnată pentru proxenetism. A obligat o tânără să se prostitueze timp de un an și jumătate.

Ar fi obținut peste 450.000 lei din exploatarea sexuală a fetei. Așadar, costurile pe care va fi obligată să le suporte cu întoarcerea în țară nu ar trebui să fie o problemă pentru fugara noastră. Asta pentru că Legea Fugarul plătește este în vigoare. Toți fugarii, indiferent de nume, trebuie să o respecte.”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

External sponsored links

Anunturi promovate