fbpx

A murit Nicu Covaci, fondatorul și liderul trupei Phoenix!

Nicu Covaci, legendara figură a muzicii rock românești și liderul formației Phoenix, a murit vineri seara, la câteva luni după ce a suferit o intervenție chirurgicală pe creier.

„De azi ne-aşteaptă, Dincolo, Cel Ce Ne-a Dat Nume. Prin TOT ce ne-a lăsat Moştenire, Nicu Covaci este, de azi, Pururi, NEMURITOR", au scris membrii trupei pe pagina de Facebook Phoenix Transsylvania.

Nicu (Nicolae, pe numele său real) Covaci, fondatorul trupei Phoenix, s-a născut la 19 aprilie 1947, în Timişoara.

Compozitor, chitarist, pictor şi grafician, Nicu Covaci a studiat din copilărie pianul, acordeonul, dar şi limbile străine. Apoi a învăţat să cânte la muzicuţă şi a luat lecţii de chitară.

A studiat la Liceul de Arte Plastice şi la Institutul de Arte Plastice din Timişoara.

Nicu Covaci, în vârstă de 76 de ani, a fost operat pe creier la data de 22 martie, la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Liderul trupei Phoenix s-a simțit rău cu puțin timp înainte de operație, acesta plângându-se că-i amorțește fața și că îi este afectată vederea.

Diagnosticul pus de medici a fost „proces expansiv intracranian”, operația fiind o urgență. Intervenția chirurgicală, condusă de echipa renumitului medic neurochirurg Horia Pleș, a durat aproximativ șase ore, în timpul ei fiind extirpată o tumoră de pe creier. Apropiații artistului au cerut discreție din partea fanilor și a presei, singurele informații oficiale fiind transmise pe pagina de Facebook al lui Nicu Covaci, abia după operație.„Salutare tuturor! Din rațiuni obiective și pentru a proteja starea lui Nicu, nu am oferit informații despre situația actuală. Nicu a trecut cu succes (încă) un obstacol major! A suferit o intervenție chirurgicală delicatā, încheiată cu bine! Prezentăm mulțumiri echipei medicale și tuturor prietenilor ce-au fost aproape în aceste momente determinante! Lui îi urăm un sincer: Hai, înapoi pe scenă!”, transmiteau, după operație, membrii formației Phoenix.

Cu toate că medicii de la Spitalul Județean Timiș nu au oferit date medicale despre pacient, medicul anestezist Dorel Săndesc, managerul unității medicale - un mare prieten al rockerilor - a ținut, totuși, să posteze un mesaj pe Facebook, începând cu vers din piesa trupei, „În umbra marelui urs”.

„«M-ați judecat, condamnat. Dar cine sunteți voi?». Azi știm ca toate problemele pe care le avea Nicu erau cauzate de o boală și că de fapt a fost o minune, o minune de la Dumnezeu, că omul ăsta, în ciuda bolii, a fost în stare să continue, să facă evenimente, cântări, purtat de forța geniului sau… Azi e momentul ca toți cei care l-au judecat, condamnat și acuzat pe Nicu Covaci să își ceară iertare, de la el și de la Dumnezeu”, a scris Dorel Săndesc.

Miercuri, 31 iulie, colegii lui Nicu Covaci au transmis un mesaj îngrijorător cu privire la starea de sănătate a lui Covaci.

„Salutare, oameni frumoși!

Spuneam, acum puțină vreme, că vom reveni cu detalii despre starea lui Nicu de îndată ce vom avea vești bune. Și am tot așteptat. Și așteptat...

Realitatea este că lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine. Tratamentul postoperatoriu nu s-a putut finaliza din cauza complicațiilor, iar asta ne ține conectați și cu emoții. Mari emoții!

Vom reveni, pe măsură ce situația va suferi modificări.

Noi vă mulțumim pentru sutele de mesaje și pentru că ne sunteți aproape în această perioadă dificilă! Conform dorinței Sfântului Nicolae de a continua, cu fiecare întâlnire ne dați forța de-a rămâne uniți și la rândul nostru foarte aproape de voi!

Ne revedem curând!

Fie să renască!”, se arăta în postarea publicată de formația Phoenix.

External sponsored links

Anunturi promovate