fbpx

Protestele violente împotriva imigranților au continuat și noaptea trecută! Opt persoane au fost arestate în Sunderland

Protestatarii au declanșat un incendiu la o clădire adiacentă secției de de poliție, au răsturnat și incendiat o mașină, în timp ce poliția se străduia să controleze mulțimea violentă formată din sute de persoane.

Unii dintre manifestanți purtau cagule și fluturau steagul Angliei, și au atacat polițiștii cu pietre și cutii de bere, în fața unei moschei din centrul orașului. Opt persoane au fost arestate și trei polițiști au fost transportați la spital.

Protestele, promovate de activiști de extremă dreaptă pe rețelele de socializare, au început în Piața Keel. Imagini postate pe rețelele de socializare au arătat tineri aruncând cu pietre în poliție și cântând cântece islamofobe.

Poliția din Liverpool a fost, de asemenea, forțată să atenueze tensiunile vineri seară, în timp ce protestatarii și grupuri care militează împotriva rasismului și fascismului s-au adunat în fața unei moschei. O mică încăierare a izbucnit între protestatari, dar poliția a reușit să disperseze persoanele prezente la fața locului.

Tulburările ar putea continua în acest weekend, deoarece pe rețelele de sociale sunt promovate mai multe evenimente similare, în orașe din Marea Britanie. De asemenea, ONG-urile care militează împotriva rasismului au făcut apel pentru organizarea de contra-proteste, ca răspuns la demonstrațiile de extremă dreapta. Autoritățile au decis suplimentarea măsurilor de securitate în apropierea moscheilor și a căminelor în care sunt cazați solicitanții de azil.

Revoltele au loc pe fondul atacului armat de luni din Southport, ulterior alimentat de dezinformări pe rețelele de socializare despre trecutul și religia adolescentului în vârstă de 17 ani care a omorât trei copii.

External sponsored links

Anunturi promovate