fbpx

Fetița înjunghiată de românul Ioan Pintaru la Londra a fost externată. Micuța australiancă era cu familia în vacanță

Presa britanică anunță că fetița de 11 ani înjunghiată de românul Ioan Pintaru la Londra a fost externată din spital. Micuța australiancă era cu familia în vacanță în ziua în care a avut loc atacul asupra ei.

Joi, micuța din Australia care a fost înjunghiată cu mai multe lovituri de cuțit de către un tânăr din România a ieșit din spital. Fetița a avut nevoie de o operație plastică.

Ea a fost înjunghiată de opt ori cu un cuțit de mari dimensiuni în timp ce se afla zona Leicester Square a Capitalei Angliei. Victima era în vacanță cu familia ei.

În ziua atacului s-a scris în presa din insulă că şi mama fetei a fost rănită. Ulterior s-a confirmat că aceasta avea de fapt pe corp sângele fiicei ei. Inițial, fata a fost transportată la spital cu răni grave, dar care nu îi puneau viața în pericol, a declarat Poliţia Metropolitană.

Procurorul David Burns a oferit detalii șocante în legătură cu ziua atacului. Acesta a spus că românul Ioan Pintaru, suspectul principal al agresiunii ”s-a apropiat de fetiţă, a prins-o de gât şi a înjunghiat-o de opt ori pe tot corpul”.

Atacatorul i-a provocat micuței răni în zona feței, umerilor, încheieturilor şi gâtului. Departamentul de Afaceri Externe și Comerț al Australiei a declarat că familia fetei primește asistență consulară.

Poliția britanică a anunțat că nu tratează cazul ca un atac terorist. Oamenii legii din Anglia susțin că Pintaru nu o cunoștea pe fetiță și nici pe familia ei. Pintaru, despre care s-a spus că nu are un domiciliu, a fost dus miercuri la Tribunalul de Magistrați din Westminster.

Românul este acuzat de tentativă de omor. Pintaru a fost arestat preventiv și va apărea în fața instanței pe 10 septembrie. Conaționalul nostru are un copil de 4 ani care locuiește în Manchester.

Judecătorul districtual Michael Snow a spus că incidentul din această săptămână a fost un ”atac aleatoriu asupra unui copil”. Zona una s-a petrecut atacul, Leicester Square, atrage aproximativ 2,5 milioane de vizitatori în fiecare săptămână. Aici sunt multe magazine, teatre, cinematografe și restaurante.

External sponsored links

Anunturi promovate