Cele mai aspre pedepse le-au primit doi bărbați: David Wilkinson, în vârstă de 48 de ani, care a fost condamnat la șase ani de închisoare, și John Honey, în vârstă de 25 de ani, care a primit patru ani și opt luni. Ambii au a atacat, împreună cu o mulțime furioasă, o mașină în care se aflau trei români, s-au bătut cu polițiștii, au vandalizat și jefuit mai multe magazine.
Potrivit instanței, mulțimea furioasă (din care făceau parte Wilkinson și Honey) și care mărșăluia pe o stradă din Hull (un oraș-port din Yorkshire), a zărit mașina în care se aflau cei trei români, a înconjurat-o, i-a spart parbrizul și i-a atacat pe ocupanți. Temându-se pentru viața lor, românii au părăsit automobilul cu mâinile ridicate și s-au refugiat la un hotel din apropiere.
Judecătorul a spus că scenele, petrecute pe 3 august, au însumat “12 ore de violență mafiotă rasistă, alimentată de ură“, iar scenele filmate, care au fost folosite ca probe, sunt “deprimante și îngrozitoare“.
Atât Wilkinson cât și Honey au pledat vinovat la acuzații.