fbpx

Român arestat în Marea Britanie, după ce a omorât un bărbat în Italia

Un român a fost prins de carabinieri după ce a executat un italian, cu șapte focuri de armă. Polițiștii cred că acesta ar face parte dintr-o mafie.

Un român de 35 de ani este acuzat că ar fi executat un bărbat italian, în vârstă de 53 de ani, cu cel puțin șapte focuri de armă. Suspectul a fost găsit în Marea Britanie, unde a fugit la câteva luni după ce a comis crima.

Un român în vârstă de 35 de ani a fost arestat după ce a fost acuzat că a omorât un italian de 53 de ani, potrivit corrieredellacalabria.it. Crima ar fi avut loc chiar în locuința victimei, unde românul a tras cel puțin șapte focuri de armă, scrie presa italiană.

Din primele cercetări ale carabinierilor a rezultat faptul că italianul era cunoscut ca fiind consumator de droguri, așa că polițiștii au vizat traficanții din zonă. La câteva luni de la crimă, suspectul ar fi fugit în Marea Britanie, unde s-a ascuns.

În această amplă anchetă, polițiștii l-au urmărit și l-au arestat în vederea extrădării. La întoarcerea în Italia, bărbatul român a fost dus în fața anchetatorilor pentru audieri. Mai departe, carabinierii vor să afle care sunt ceilalți complici în această crimă.

External sponsored links

Anunturi promovate