fbpx

Guvernul râvnește la banii românilor din diaspora: Metoda prin care statul i-ar putea aduce în țară

Guvernul caută resurse financiare în toate părțile și ar încerca să ajungă inclusiv la resursele românilor din străinătate. În procedul de digitalizare, Guvernul va digitaliza titlurile de stat Tezaur, în așa fel încât să poată fi cumpărate și de către românii din Diaspora.

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Alin Andrieș, a explicat că se va realiza o aplicație online, care va fi funcțională spre finalul anului 2024.

”Următorul proiect e digitalizarea titlurilor de stat Tezaur, astfel încât să poată fi cumpărate inclusiv de diaspora. “ Vrem să facem o aplicație online, care va fi operațională în ultimul trimestru din acest an” a spus Andrieș.

Titlurile de stat TEZAUR sunt instrumente financiare care atestă datoria publică a statului român. Ele au valoare nominală de 1 leu, cu maturităţi de 1 an, 3 ani şi 5 ani, şi dobânzi anuale de 5,80%, 6,60% şi, respectiv, 7%.

”Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.”, arată Ministerul Finanțelor.

External sponsored links

Anunturi promovate