Introducerea acestei măsuri, care a făcut parte din programul laburiştilor pentru alegerile care l-au adus în funcţia de premier pe Keir Starmer, în iulie, este programată pentru 1 octombrie 2025, a confirmat joi Guvernul.
Anunţul vine după ce premierul Keir Starmer a declarat joi că intenţionează să reformeze sistemul public de sănătate, aflat în criză gravă, punând mai mult accent pe prevenţie.
„Peste unu din cinci copii din Anglia este supraponderal sau obez înainte de a intra la şcoala primară, proporţie care creşte la mai bine de unu din trei la momentul la care părăseşte şcoala primară”, a explicat Andrew Gwynne, subsecretar de stat pentru Sănătate Publică şi Prevenţie, într-o declaraţie scrisă transmisă Parlamentului.
Această măsură „va ajuta la protejarea copiilor de publicitatea la alimente şi băuturi mai puţin sănătoase, datele demonstrând că aceasta influenţează preferinţele lor alimentare, de la o vârstă foarte fragedă”, a insistat el.
Concret, Guvernul plănuieşte să interzică publicitatea la alimentele prea grase, prea dulci sau prea sărate înainte de ora 21:00, la televizor şi în mediul online.
Susţinute de conservatori, sub Boris Johnson, aceste restricţii privind publicitatea la junk-food au fost amânate pentru a acorda mai mult timp producătorilor din sector să se adapteze.
Guvernul laburist are în vedere şi alte măsuri în scop de prevenţie, cum ar fi interzicerea băuturilor energizante pentru persoanele cu vârsta sub 16 ani.
Astfel de măsuri rămân un subiect sensibil în Regatul Unit, unde sunt criticate de o parte a publicului, care le consideră un atac la adresa libertăţii individuale. Mai multe media conservatoare au ironizat deja, vineri, guvernul laburist pentru că ar dezvolta un „nanny state” („stat dădacă”).
Într-un raport publicat vineri, un organism specializat în probleme care îi vizează pe copii – The Centre for Young Lives – a solicitat Guvernului „să ignore criticii ‘nanyy state’ şi să înăsprească taxele pe zahăr, în special pentru a îmbunătăţi sănătatea dentară a copiilor”.