fbpx

Autoritățile din Londra iau măsuri pentru a proteja ARTA creată de Banksy

Primăria Londrei a decis să protejeze lucrările create de artistul stradal Banksy, prin aplicarea unor soluții anti-graffiti, care să descurajeze vandalizarea desenelor.

Opera a fost creată pe faţada unei case din Chelsea, un cartier situat în sud-vestul Londrei și prezintă doi elefanţi care îşi scot capetele prin două ferestre. Lucrarea a fost vandalizată luna trecută însă echipele trimise de consiliul local au reușit să o aducă la starea inițială.

Ca să nu mai fie vandalizată pe viitor, a fost aplicat un strat de soluţie anti-graffiti, care protejează suprafaţa operei de artă fără să îi modifice aspectul.

Desenul cu cei doi elefanţi este a doua creaţie artistică realizată de Banksy în zona respectivă.

„Am fost încântați să descoperim că Banksy s-a întors în zonă și a îmbogățit peisajul cultural al cartierului cu încă o capodoperă. Însă dezamăgirea a fost pe măsură atunci când cineva răuvoitor a trasat niște dungi peste unul din elefanți. Din fericire, acestea au fost eliminate iar de acum lucrarea este protejată pentru că am aplicat o soluție anti-graffiti”, a declarat un consilier local familiarizat cu problema.

Banksy a realizat o serie tematică dedicată animalelor care poate fi admirată pe clădirile și panourile din capitala Regatului Unit.

External sponsored links

Anunturi promovate