fbpx

Marea Britanie cedează arhipelagul Chagos către Mauritius, cu excepția unei insule

Regatul Unit a ajuns la un "acord istoric" cu Mauriţius în ce priveşte suveranitatea asupra arhipelagului Chagos din Oceanul Indian, care va reveni statului african, însă armata britanică îşi va putea menţine baza militară comună cu Statele Unite pe insula principală Diego Garcia, au anunţat cele două guverne joi.

Acordul a fost salutat imediat de preşedintele american Joe Biden, care a spus că această bază a jucat "un rol esenţial în securitatea naţională, regională şi globală". Potrivit acordului, care pune capăt unei dispute teritoriale de aproape 60 de ani, Regatul Unit va putea continua să opereze această bază poziţionată strategic între Europa, India şi China.

"După doi ani de negocieri, acesta este un moment esenţial în relaţiile noastre şi o demonstraţie a angajamentului nostru durabil pentru soluţionarea paşnică a diferendelor şi pentru statul de drept", au declarat Regatul Unit şi Mauriţius într-un comunicat de presă comun.

Din 1965, arhipelagul este administrat de Regatul Unit, care a instalat pe insula principală o bază militară comună cu Statele Unite. Statul Mauriţius, care a obţinut independenţa în 1968, a revendicat insulele Chagos, iar negocierile cu Regatul Unit privind suveranitatea asupra arhipelagului au început în ianuarie 2023.

"Acest guvern (condus de premierul laburist Keir Starmer n.red) a moştenit o situaţie în care funcţionarea sigură şi pe termen lung a bazei militare Diego Garcia era ameninţată, cu suveranitate asupra ei contestată şi provocări legale persistente. Acordul de astăzi garantează viitorul acestei baze militare esenţiale", a declarat şeful diplomaţiei britanice, David Lammy, citat în comunicatul de presă.

Conform acordului, a cărui implementare este condiţionată de semnarea unui tratat, Regatul Unit recunoaşte suveranitatea statului Mauriţius asupra insulelor Chagos, dar, "pentru o perioadă iniţială de 99 de ani", Londra va fi "autorizată să exercite drepturi suverane asupra insulei Diego Garcia", "pentru a asigura funcţionarea în continuare a bazei până în secolul următor".

Regatul Unit a expulzat aproximativ 2.000 de rezidenţi din insulele Chagos către Mauriţius şi Seychelles pentru a face loc acestei baze, iar localnicii din insulele Chagos acuză guvernul britanic de "ocupaţie ilegală".

În februarie 2023, Human Rights Watch (HRW) a publicat un raport în care acuză Regatul Unit şi Statele Unite că sunt vinovate de crime împotriva umanităţii prin strămutarea populaţiilor indigene.

External sponsored links

Anunturi promovate