Militarul făcea parte din Comisia de sprijin tehnic și acceptanță, care executa activități specifice în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord pentru luarea în primire a vânătorului de mine M 271 „căpitan Constantin Dumitrescu”, a doua navă din Programul „Vânător de mine”.
Ofițerul se afla în baza navală din Scoția de aproximativ patru luni.
Statul Major al Forțelor Navale transmite familiei îndurerate sincere condoleanțe și asigurarea sprijinului față de aceasta. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Căpitan-comandorul Jorj Chirilă, în vârstă de 42 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naționale din anul 2005, atunci când a absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. În ultimul an (2023-2024), a ocupat funcția de conducere pentru domeniul informațiilor militare la Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, iar de-a lungul carierei militare a îndeplinit funcții de comandant de navă în cadrul Divizioanelor 175 Nave Scafandri de Luptă și 129 Nave Speciale și de Sprijin Logistic. Căpitan-comandorul Jorj Chirilă a îmbrăcat haina militară de la vârsta de 15 ani, atunci când a fost admis la Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” de la Câmpulung Moldovenesc.
În anul 2022, timp de șase luni, ofițerul a îndeplinit o funcție de specialist în domeniul operațiilor militare, la Statul Major al Operației EUNAVFOR MED IRINI desfășurată sub egida Uniunii Europene. Totodată, militarul și-a perfecționat constant pregătirea prin urmarea și absolvirea mai multor cursuri militare desfășurate la nivel național și internațional (NATO).
De-a lungul carierei, ofițerului i-au fost conferite decorații naționale și străine, iar în anul 2022 a primit titlul de Veteran din Teatrele de Operații.
Căpitan-comandorul Jorj Chirilă era căsătorit și avea doi copii, o fiică în vârstă de 15 ani și un fiu în vârstă de nouă ani.