Proiectul de lege privind asistarea la moarte ar urma să permită adulţilor aflaţi în faza terminală a bolii, care sunt competenţi din punct de vedere mental şi au o speranţă de viaţă de şase luni sau mai puţin, să aleagă să îşi pună capăt zilelor cu ajutor medical. Aceasta este prima încercare de a schimba legea britanică în ultimii zece ani.
Kim Leadbeater, deputata Partidului Laburist aflat la guvernare în Marea Britanie, care susţine proiectul de lege, a declarat că legea actuală, conform căreia asistarea sinuciderii se pedepseşte cu până la 14 ani de închisoare, este depăşită, având în vedere schimbarea opiniei publice.
„Pentru unii oameni, îngrijirile paliative nu le uşurează durerea şi suferinţa, iar ei cer să li se ofere posibilitatea de a alege o moarte asistată. Cred că ar trebui să li se ofere această opţiune”, a declarat ea într-un interviu.
Legalizarea morţii asistate este susţinută de până la două treimi dintre britanici, conform unui sondaj Ipsos Mori din 2023, şi are câţiva susţinători proeminenţi, inclusiv prim-ministrul Keir Starmer şi prezentatoarea Esther Rantzen.
În ultimii ani, Australia, Canada, Noua Zeelandă şi unele state americane au legalizat moartea asistată în anumite circumstanţe. Aceasta este legală în Elveţia din 1942 şi în Ţările de Jos din 2002.
Cei care se opun morţii asistate susţin că persoanele bolnave vulnerabile s-ar putea simţi presate să opteze pentru aceasta, iar unii se tem că legea ar putea fi extinsă pentru a acoperi şi alte afecţiuni.
„Pentru mulţi dintre noi, inclusiv pentru multe persoane cu handicap care ar fi afectate de aceste legi, nu este doar îngrijorător; este terifiant”, a scris actriţa şi prezentatoarea Liz Carr pe X.
Arhiepiscopul Justin Welby, şeful Bisericii Angliei, s-a declarat îngrijorat că, indiferent de măsurile de protecţie propuse, nu va fi posibilă protejarea celor mai vulnerabili.
„Îngrijorarea mea este că, odată ce poţi solicita sinuciderea asistată, aceasta devine curând ceva ce simţi că trebuie să faci. Permisiunea se transformă oarecum într-o datorie”, a spus el.
Leadbeater a afirmat că proiectul său de lege este „robust” în abordarea acestor preocupări.
Legislaţia propusă va fi dezbătută de legislatori pe 29 noiembrie, după care ar putea avea loc un vot, demarând astfel procesul formal de modificare a legii.
Unele dintre cele mai importante reforme sociale ale Marii Britanii au fost rezultatul proiectelor de lege private depuse în Parlament de legislatori individuali precum Leadbeater. Aceste reforme au inclus abolirea pedepsei cu moartea, legalizarea avortului şi decriminalizarea homosexualităţii în anii 1960.
Prim-ministrul Keir Starmer a declarat că politicienii vor putea vota conform propriei conştiinţe în această privinţă, mai degrabă decât conform liniei partidului.