fbpx

Expoziție de fotografie „Beyond Limits” a lui Alexandru Radu Popescu, la ICR Londra

Institutul Cultural Român din Londra a găzduit marți seara vernisajul expoziției de fotografie „Beyond Limits” a lui Alexandru Radu Popescu, care celebrează campioni români și britanici ai Jocurilor Paralimpice de la Paris din 2024.

Considerată un punct marcant al excelenței paralimpice, expoziția a fost deschisă de directorul ICR Londra, Aura Woodward, în prezența paralimpicilor înșiși și a ambasadorului României în Marea Britanie, doamna Laura Popescu.

Alexandru Radu Popescu a surprins esența sportivilor paralimpici într-o serie uluitoare de portrete. Fiecare lucrare îmbină un iris, fotografiat de aproape cu un obiectiv special, cu jumătate din chipul protagonistului. Această juxtapunere creează portrete originale care onorează individualitatea, forța interioară și valoarea inerentă a fiecărui campion. 

„Cu toții am fost impresionați de incredibila forță interioară și de spiritul radiant al acestor campioni extraordinari și a fost un adevărat privilegiu să împărtășim acest moment cu invitații noștri speciali: judoka Bologa Florin Alexandru - câștigătorul medaliei de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris din acest an, Tamas Gergely - antrenorul fantastic al lui Alex Bologa și Ciprian Anton - vicepreședintele Comitetului Paralimpic Român și inima și sufletul întregii familii paralimpice a României”, a transmis ICR Londra.

Expoziția este deschisă la 1 Belgrave Square, Londra, până sâmbătă, 26 octombrie, iar ulterior va fi deschisă și la British Council în București, începând cu 11 noiembrie 2024.

Născut în România în 1986 și stabilit în Marea Britanie în 2014, Alexandru Radu Popescu este unul dintre fotografii echipei paralimpice britanice. Cu studii în fotografie la London College of Contemporary Arts și Morley College, Alexandru Radu Popescu este membru al Uniunii Naționale a Jurnaliștilor (UK), al Royal Photographic Society și al Asociației Fotografilor.

Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Comitetul Paralimpic Român, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord/ Romanian Embassy in the UK , British Embassy Bucharest și British Council Romania. 

FOTO - Allegorical Studio

External sponsored links

Anunturi promovate