Institutul Limbii Române anunţă organizarea concursului pentru ocuparea a 4 posturi de lector de limba română la Universitatea Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Universitatea Mohammed V din Rabat, Maroc, Universitatea „Sf. K. Ohridski” Sofia, Bulgaria, şi Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova.
Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituţie sau unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minim doi ani.
Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei româneşti prin activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultaţii, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.), de cercetare ştiinţifică (participări/organizări de manifestări ştiinţifice, îndrumarea şi coordonarea studenţilor etc.), precum şi prin organizarea şi participarea la alte activităţi profesionale şi culturale în comunitatea academică.