fbpx

Un șofer român de autobuz din Londra anunță că o călătorie va costa 3 lire

Un șofer român de autobuz din Londra a transmis într-un videoclip publicat pe TikTok că o călătorie se va scumpi și că există probabilitatea ca oamenii să nu mai plătească.

Fiind întrebat de un utilizator al platformei dacă este adevărat că o călătorie cu autobuzul ar urma să se scumpească din ianuarie 2025, șoferul de autobuz a afirmat: „Din câte se pare, în Londra vor trăi numai bogații. 3 lire călătoria cu autobuzul. Nu o să mai plătească nimeni”.

Tot acesta a precizat că prețul călătoriei este foarte mare: „Bă, ăștia au înnebunit de tot. Atât se face. Și în garaj la noi este foarte mare zarvă. O să mai plătească cineva? Noi știm, ca șoferi, că nu prea plătește nimeni”.

Românul a specificat și că pensionarii, copiii și persoanele cu dizabilități au gratuitate. „Cred că undeva la 60-70% nu plătesc, oricum ar fi”.

Vestea a stârnit reacții din partea a sute de internauți: „Parcă mergem cu avionul. La ce condiții sunt nu se merita atât”, „Luăm uberul la banii ăștia”, „Cumpărăm biciclete”, „3 lire la un salariu de 2.500-3.000 de lire pe lună e ca în România…..3 lei biletul la salariul de 2500-3000 de lei”.

Videoclipul românului a strâns peste 2.000 de aprecieri. În prezent, o călătorie cu autobuzul în Londra costă 1, 75 de lire, potrivit organismului guvernamental Transport for London.

External sponsored links

Anunturi promovate