Acordul anunţat de ministrul Apărării Angel Tîlvăr presupune extinderea cooperării nu doar la nivel de poliţie aeriană, ci şi o colaborare maritimă.
În prezent, militarii britanici asigură securitatea aeriană în România, iar până în luna iulie, când s-a încheiat misiunea, au fost prezenţi 200 de soldaţi britanici cu şase avioane Eurofighter.
La nivel maritim se va crea un hub regional de antrenament. În plus, militarii români şi cei britanici vor participa la exerciţii comune de antrenament, primul urmând să se desfăşoare anul viitor.
În ceea ce priveşte centrul F-16 de la Feteşti, unde se antrenează şi piloţii ucraineni va fi permanentizat şi extins, a anunţat MApN.
Miercuri, 13 noiembrie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și secretarul apărării din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, John Healey, au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării, menit să întărească parteneriatul de lungă durată dintre România și Marea Britanie și să răspundă provocărilor actuale de securitate. Evenimentul a avut loc într-un context ce subliniază valorile comune euro-atlantice ale celor două națiuni, precum și angajamentul ferm pentru consolidarea securității colective.
„Este o mare onoare pentru mine să semnez, în numele Guvernului României, acest acord istoric. Este primul document pe care îl semnăm după reînnoirea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic din 2023, prin care se subliniază atât angajamentul ambelor părți față de valorile euro-atlantice, cât și dorința de a răspunde împreună provocărilor emergente de securitate”, a declarat ministrul Tîlvăr.
Acordul consolidează și extinde bunele relații existente în domeniul apărării în vederea abordării comune a problemelor strategice curente cu beneficii reciproce pentru cele două forțe armate. Acesta va aborda domenii precum: logistica și sprijinul pentru apărare, tehnologia, achiziții și dezvoltarea capabilităților, planificarea resurselor, comunicații și informatică, contracararea amenințărilor hibride, exerciții, operații internaționale sub mandat ONU, controlul armamentelor, formare și educație militară.
„Cooperarea dintre forțele armate române și cele britanice este una de tradiție. Britanicii sunt printre cei mai de încredere și apreciați parteneri ai noștri, care au fost mereu alături de România. Un exemplu concret este prezența constantă a Marii Britanii la misiunile de poliție aeriană și în structurile de comandă și control aliate de pe teritoriul național. Cu un război de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, la granița noastră, acest parteneriat solid contribuie la apărarea flancului estic”, a subliniat ministrul Tîlvăr.
Acordul va permite, de asemenea, consolidarea unor noi proiecte, precum cel al Centrului Regional de Instruire Maritimă în România, destinat pregătirii militarilor ucraineni și aprobat prin decizie a Parlamentului României. Centrul reprezintă un efort comun între Regatul Unit, România și alți aliați strategici, având ca obiectiv furnizarea de instruire esențială pentru forțele ucrainene în domeniul maritim.
În încheiere, ministrul Tîlvăr a subliniat angajamentul României de a accelera procesul de ratificare a acordului, cu scopul de a permite intrarea sa în vigoare în cel mai scurt timp posibil. „Obiectivul nostru este clar: să întărim acest parteneriat strategic și să extindem colaborarea noastră practică, pentru beneficiul ambelor națiuni și pentru a contribui la o Alianță mai puternică și mai unită”, a conchis ministrul Tîlvăr.