Harold Brown, în vârstă de 80 de ani, a fost adus în faţa instanţei din cauza păsării „deranjante”. Cocoşul a fost înregistrat cântând o dată pe minut, timp de o oră şi jumătate, de către funcţionarii din domeniul sănătăţii mediului, după ce locuitorii s-au plâns de gălăgia continuă.
Brown a susţinut în instanţă că zgomotul era mai degrabă un „croncănit” decât un „cucurigu” tradiţional, însă şase dintre vecinii săi din clădirea rezidenţială din Hampshire au depus plângere. Aceştia au declarat instanţei de judecată din Southampton că au fost nevoiţi să evite anumite părţi ale caselor lor pentru a scăpa de zgomotul care se auzea aproape în fiecare dimineaţă.
Brown a contestat dovezile şi a declarat că a existat o „conspiraţie” împotriva sa atât din partea locuitorilor, cât şi din partea consiliului districtual. El a primit o amendă de 200 de lire sterline după ce un judecător districtual l-a găsit vinovat de nerespectarea unei notificări de reducere a zgomotului.
În octombrie 2022, consiliul a primit plângeri din partea mai multor „surse diferite” care susţineau că cocoşul deţinut de Brown „cânta regulat”. Procurorul a declarat că consiliul a considerat că acest lucru „reprezenta o problemă legală” şi a emis o notificare în decembrie 2022.
Brown nu a respectat nici această notificare, dar la scurt timp după aceea, cocoşul său de companie a murit, fapt ce a dus la o „scurtă perioadă de respiro pentru vecini”, a declarat procurorul. La scurt timp după aceea, însă, Brown a cumpărat un alt cocoş şi „deranjul a reapărut”.