fbpx

Autoturism în valoare de 30.000 de euro furat din Marea Britanie, depistat de polițiștii de frontieră români

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, în cooperare cu Secția 3 Poliție Rurală Satu Mare au identificat pe raza localității Halmeu, un autoturism care figura ca fiind furat din Marea Britanie. Mașina a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar în cauză se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Luni, 2 decembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu în cooperare cu polițiștii de la Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Astfel, în jurul orei 16.00, oamenii legii au identificat pe o stradă din localitatea Halmeu, județul Satu Mare, un autoturism marca Ford Ranger, înmatriculat în Marea Britanie, care era parcat în fața unui imobil din localitate. În urma verificărilor specific efectuate, s-a constatat faptul că mijlocul de transport aparține unui cetățean român, în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare. Totodată, autoturismul în cauză figurează în bazele de date INTERPOL cu mențiunea ,,vehicul furat din Marea Britanie”.

Mașina, a cărei valoare a fost estimată la 150.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul Poliției de Frontieră, iar în cauză polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

În cauză cercetările sunt continuate, sub directa coordonarea a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

External sponsored links

Anunturi promovate