fbpx

Poate avea România un guvern nou până la Crăciun? Ce spune preşedintele Camerei Deputaţilor

Ca România să aibă un nou Guvern înainte de 25 decembrie, când creştinii sărbătoresc Naşterea Domnului, este necesar ca validarea parlamentarilor şi formarea comisiilor din Parlament să se realizeze rapid, eventual în weekend. Altfel, „va fi foarte complicat”, spune Daniel Suciu (PSD).

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, spune că preşedintele Klaus Iohannis a convocat parlamentarii nou-aleşi pentru vineri, în 20 decembrie, începând cu ora 14.

„Ca să validăm mandatele parlamentarilor trebuie să constituim comisia de validare din parlamentarii noi. Validarea mandatelor durează cel puţin 4-5 ore pentru că sunt 330 şi ceva de deputaţi”, a spus Suciu.

El a spus că în acest moment nu ştie ce conţin documentele celor de la SOS, POT şi alte partide, ci ştie doar ce conţine dosarul său de candidatură şi de validare, respectiv tot ceea ce cere legea.

„Ca să merg mai departe pe fir, dacă acest lucru este vineri, cred că seara va termina Comisia de Validare validarea mandatelor şi cred că sâmbătă, tot în câteva ore bune, va trebui ca toţi deputaţii - cei 300 şi ceva - să depună jurământul, care iarăşi va fi ca timp în jur de 5 ore. După aceea, urmează ceea ce se întâmplă la începutul fiecarei legislaturi noi sau fiecarei sesiuni: constituirea biroului permanent şi a comisiilor de specialitate. Ca să vă dau un răspuns, după aceea nu mai depinde neapărat de Parlamentul României, ci depinde de decizia politică a celor care, eventual, vor constitui o majoritate”, a spus Daniel Suciu.

El a amintit că după ce toţi paşii vor fi făcuţi în Parlament, urmează ca toate partidele să fie chemate la consultări de către preşedintele României, iar abia după ce va fi un premier desemnat, abia după aceea Parlamentul reintră în mecanismul de constituire a unei majorităţi.

„Avem o punte de câteva zile libere şi este foarte complicat în acea perioadă să constituim (...), dar orice varianta este posibilă, chiar începând cu 23 decembrie, iar dacă nu, după Crăciun”, a mai spus Suciu.

External sponsored links

Anunturi promovate