Potrivit unei informări a Poliției Române, la data de 10 ianuarie 2025, oamenii legii au adus în țară 11 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă, precum și sentințe penale. Printre aceștia se regăsește și un bărbat din Vaslui care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare printr-o sentință pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești.
”Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 33 de ani, din Vaslui, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Acesta a fost escortat din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Târgu Cărbunești, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 6 luni. (...)”, , se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Persoana în cauză a fost introdusă într-o unitate de detenție, în vederea executării mandatului.