37 de lucrări de pictură, ceramică, fotografie și desen vor fi montate în galeria ICR Londra. În holul de la intrarea în Instutut, Vinicius Leș va instala o lucrare ceramică de mari dimenisuni. Lista lucrărilor și fotografii ale acestora sunt atașate acestui document. Vernisajul expoziției va avea loc în prezența artistului în seara zilei de 13 februarie, începând cu ora 19.
Expoziția intitulată Habitat, este o sărbătoare a artei care transcende granițele tradiționale și explorează posibilitățile nelimitate de exprimare prin diferite medii și este alcătuită dintr-o serie de schițe, picturi, ceramică și fotografie care subliniază legătura sa profundă cu natura și evidențiază abordarea sa contemplativă față de aceasta. Artistul invită privitorul să vadă natura dincolo de preconcepții și șabloane. Peisajele în schimbare ale picturilor bidimensionale și ale ceramicii tridimensionale oferă o perspectivă originală, încurajându-ne să privim natura într-o lumină nouă și să explorăm posibilitățile nesfârșite care se află în lumea naturală. De la pensulele gestuale ale pânzelor, până la detaliile complicate ale ceramicii, fiecare piesă este o manifestare unică a viziunii sale creatoare în raport cu natura. Piesele ceramice sunt rezultatul unui proces meditativ, încorporând versatilitatea argilei și aptitudinea acesteia de a se adapta la orice formă sau textură, și în care, fiecare detaliu individual de suprafață este adăugat meticulos unul după altul. Această tehnică are ca rezultat aranjamente neașteptate ale structurilor repetate, care creează forme unice și captivante. Desenele, asemănătoare schiței, sunt concentrate pe explorarea diferitelor texturi, prin tehnici de marcare, creând forme care pot fi, fie începutul unor lucrări noi, fie piese de sine stătătoare. Aceste opere de artă se caracterizează prin formele lor abstracte și dezvăluie spontaneitatea lui Vinicius Leș în procesul creativ. Pe tablouri, straturi de culori sunt juxtapuse, pentru a transforma amintiri în peisaje vii.
Vinicius Leș a fost iniţiat în domeniul artei de către tatăl său încă de la vârsta de 5 ani. S-a născut la Baia Mare și a absolvit cursurile Facultăţii de Arte Plastice şi Design din Timişoara, secţia de pictură. A învățat mai întâi meşteşugul olăritului şi mai târziu arta formei şi a culorii pe volum şi pe suprafaţa bidimensională. Creaţiile sale îşi au rădăcinile adânc înfipte în natură și sunt realizate într-o manieră realist-figurativă, direcţionată spre latura expresionismului abstract. Începând cu anul 2012, coordonează ateliere de ceramică și olărit pentru public larg în cadrul mai multor organizații din Regatul Unit. Din anul 2022 până în prezent este rezident în cadrul fundației caritabile Horatio’s Garden London & South East. Tot în 2022 a fondat atelierul de ceramică și olărit Colour and Clay, în cadrul căruia organizează cursuri de olărit, ateliere și evenimente care răspund intereselor și nevoilor variante ale comunității locale.