Ministerul de Interne de la Londra a anunțat luni că femeia a fost arestată sub o suspiciunea de completare frauduloasă a testelor 'Life in the UK', oferindu-le unor aplicanți o serie de avantaje nejustificate.
Femeia, a cărei identitate nu este precizată, s-ar fi deghizat atât în bărbați cât și în femei, încercând să obțină în mod fraudulos permise de ședere în țară pentru unii cetățeni străini.
Ministerul britanic de interne a precizat că anchetatorii au dus la îndeplinire, luni, un mandat la o adresă din Enfield, în nordul Londrei, ofițerii confiscând 'câteva documente false și o colecție de peruci care ar fi fost folosite în schema frauduloasă'.
Anchetatorii au acționat în urma unor informații conform cărora în perioada 1 iunie 2022 - 14 august 2023, suspecta ar fi participat la mai multe teste de cetățenie organizate în centre din Marea Britanie, deghizându-se și falsificând documente de identitate pentru a evita să fie prinsă de autorități.
Inspectorul Phillip Par, din cadrul serviciului pentru imigrări al Home Office, a declarat că 'o anchetă complexă' a 'pus capăt acestei scheme infracționale periculoase'.
'Această individă a orchestrat un plan premeditat pentru a evita să fie detectată, alegând cu meticulozitate deghizări și centre de testare diferite din țară, pentru a scăpa de autorități', a mai susținut el.
'La fel ca în cazul a numeroși infractori care comit acest tip de infracțiune, credem că motivația ei a fost câștigul financiar'.
Femeia va rămâne în arestul poliției londoneze.
Testul 'Life in the UK' este necesar pentru oricine dorește să obțină un permis de ședere permanentă sau naturalizarea ca cetățean britanic.
Conform Ministerului de Interne, testul este format din 24 de întrebări menite să 'demonstreze că aplicantul are suficiente cunoștințe cu privire la valorile britanice, istoria și societatea acestei țări'.