fbpx

O fostă balerină a încheiat un acord financiar cu Royal Ballet School din Londra după critici legate de greutatea sa

O fostă elevă de la Royal Ballet School din Londra a încheiat un acord financiar cu prestigioasa școală britanică de balet, pe ai cărei profesori i-a acuzat că i-au provocat tulburări de alimentație făcând remarci cu privire la greutatea ei, au anunțat joi avocații tinerei.

Ellen Elphick, care a frecventat cursurile acestei instituții în perioada în care ea avea între 16 și 19 ani, a raportat că o profesoară a umilit-o public, arătându-le colegelor părțile corpului ei pe care le considera prea mari sau dezgustătoare, la scurt timp după ce a ajuns la școala de balet.

'Dacă aș avea un cuțit, aș elimina toate părțile acestea', a spus profesoara.

Ellen Elphick, la fel ca alte aproximativ cincizeci de tinere balerine, a raportat la BBC numeroase comentarii degradante despre corpul său.

În prezent în vârstă de 31 de ani, fosta balerină a dezvoltat tulburări de alimentație și anorexie, denunțând un mediu 'toxic' în prestigioasa instituție londoneză.

Avocații ei, care nu au dezvăluit valoarea acordului financiar, au declarat că Royal Ballet School nu și-a asumat responsabilitatea și nici nu i-a cerut scuze fostei eleve.

'Suntem încântați că cele două părți au reușit să ajungă la o înțelegere acceptabilă', a declarat un purtător de cuvânt al școlii, adăugând că instituția pe care o reprezintă 'continuă să ia foarte în serios bunăstarea elevilor săi'.

'Nu a fost niciodată vorba despre bani (...) Copiii ar trebui să poată dansa fără să sufere aceleași traume ca mine', a declarat Ellen Elphick, regretând absența unor scuze din partea fostei sale școli.

Tânăra suferă în continuare de dismorfie corporală, o tulburare psihologică, și nu și-a putut continua cariera din cauza problemelor sale de sănătate, au adăugat avocații ei.

'Este timpul ca lumea baletului să își asume responsabilitatea față de dansatorii săi și să își recunoască eșecurile și traumele cauzate', a declarat unul dintre avocații tinerei, Dino Nocivelli.

External sponsored links

Anunturi promovate