fbpx

Coadă imensă la un ATM care a început să dea bani gratis, în Londra

Haos la un bancomat din Londra, după ce a început să dea "bani gratis". O defecțiune tehnică majoră a lovit banca Barclays, lăsând milioane de oameni fără acces la banii lor. Clienții au raportat solduri greșite, plăți care nu apar în cont și imposibilitatea de a face tranzacții.

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu cozi uriașe la bancomate. Oamenii s-au grăbit să retragă bani, după ce au observat că sumele retrase nu le erau scăzute din cont, profitând astfel de faptul că bancomatul le dă "bani gratis".

"O să aibă conturile pe minus luni dimineață", a comentat cineva ironic pe X. Barclays a confirmat problema și a avertizat clienții să nu retragă bani în exces, să nu refacă plăți și să fie atenți la posibile fraude, întrucât astfel de momente sunt folosite de hackeri pentru a trimite mesaje false.

Pentru unii, această eroare a fost mai mult decât un inconvenient. O femeie a rămas la propriu fără casă după ce nu i-a procesat plata pentru locuința cea nouă

"Ne-am vândut casa, trebuia să ne mutăm vineri, dar nu am putut finaliza tranzacția. Am ajuns să dormim la mama mea, iar toate lucrurile noastre sunt într-un camion", spune femeia.

Alte persoane s-au plâns că nu își pot face cumpărăturile sau că au rămas complet fără acces la bani. Până acum, banca susține că problema nu are legătură cu un atac cibernetic, ci este doar o defecțiune tehnică.

External sponsored links

Anunturi promovate