fbpx

Marea Britanie va găzdui pe 19 mai un summit cu liderii Uniunii Europene

Premierul britanic Keir Starmer îi va găzdui pe 19 mai pe liderii Uniunii Europene, pentru primul dintr-o serie de summituri anuale care vizează relansarea relațiilor dintre Regatul Unit și bloc după Brexit, a anunțat marți Downing Street.

Liderul laburist îi va primi în Marea Britanie pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și pe președintele Consiliului European, Antonio Costa. Locația nu este încă precizată.

'Va fi primul dintre summiturile regulate menite să promoveze colaborarea dintre Regatul Unit și UE', a declarat un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic.

'Aceasta va fi o ocazie de a face progrese în domenii care vor aduce beneficii tangibile cetățenilor Regatului Unit și ai Uniunii Europene și care vor consolida relația dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană', a adăugat el.

Keir Starmer s-a deplasat luni la Bruxelles pentru discuții cu UE consacrate apărării, fiind prima participare a unui șef de guvern britanic la o întâlnire informală a șefilor de stat și de guvern ai celor 27 de după Brexit, în urmă cu cinci ani.

De la venirea lor la putere în iulie, laburiștii și-au semnalat intenția de a 'reseta' relațiile dintre Regatul Unit și UE, după anii de tensiuni sub guvernele conservatoare anterioare.

Cu toate acestea, Londra nu intenționează să revină la piața comună, la uniunea vamală sau să reinstaureze libera circulație a persoanelor.

Keir Starmer a declarat în repetate rânduri că dorește să negocieze un acord comercial mai bun, în cadrul reînnoirii planificate pentru 2026 a actualului tratat de cooperare, precum și un nou pact de apărare și securitate.

Bruxelles-ul pledează pentru un program de mobilitate pentru tinerii sub 30 de ani între Marea Britanie și UE, dar guvernul britanic a respins această propunere, îngrijorat de orice ar putea semăna cu o revenire la libera circulație.

External sponsored links

Anunturi promovate