Potrivit datelor publicate într-un comunicat al Home Office (Ministerul de Interne), între 5 iulie - ziua în care laburiștii au revenit la putere - și 31 ianuarie 2025, controalele și arestările pentru muncă ilegală au crescut cu aproximativ 38% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Numai în ianuarie, autoritățile au efectuat 609 arestări, față de 352 în ianuarie 2024, după ce au realizat 800 de controale, mai ales în saloane de manichiură, restaurante și băcănii.
''Am înăsprit controalele la un nivel fără precedent, în paralel cu introducerea unei noi legislații stricte vizând eradicarea bandelor criminale care compromit securitatea frontierelor noastre și au scăpat nepedepsite de mult prea mult timp'', a declarat ministra de interne, Yvette Cooper, citată în comunicatul Home Office.
Guvernul laburist al lui Keir Starmer a promis să lupte împotriva imigrației ilegale, subiect major al ultimelor alegeri parlamentare, în special prin înăsprirea legislației împotriva rețelelor de trafic de persoane.
Luni, deputații vor examina un proiect de lege împotriva imigrației ilegale care se inspiră din legislația anti-terorism pentru a elimina aceste rețele.
Forțele de ordine vor putea reține pe oricine suspectat că deține sau împărtășește online informații cu scopul de a organiza traversări ale Canalului Mânecii, mai devreme decât în cursul anchetei cum este în prezent.
Va fi creată o nouă infracțiune care vizează culegerea de informații în scopul de a pregăti aceste traversări ilegale, cu o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare.
Poliția și agenții serviciilor de imigrare vor putea confisca telefoanele sau laptopurile migranților la frontieră, pentru a putea aduna informații despre traficanți.
Presupușii traficanții de persoane li se vor impune interdicții de călătorie și restricții privind accesul la telefoanele lor mobile, rețelele sociale sau la banii lor.
Pe 31 martie și 1 aprilie, Londra va găzdui, de asemenea, un summit internațional privind securitatea frontierelor, cu participare din peste 40 de țări.
Anul trecut, aproximativ 37.000 de migranți au ajuns în Regatul Unit traversând Canalul Mânecii, cu 25% mai mult decât în 2023. De la începutul anului, 1.489 de migranți au ajuns pe coastele Angliei.