fbpx

Haos în centrul Bucureștiului! Susținătorii lui Georgescu au atacat jandarmii, mai multe persoane au fost rănite

Tensiunile au atins cote maxime în fața Biroului Electoral Central (BEC), unde susținătorii lui Călin Georgescu au protestat față de decizia de a respinge candidatura acestuia la alegerile prezidențiale.

Manifestanții, nemulțumiți de decizia BEC, au recurs la acte de violență, aruncând cu obiecte contondente și incendiind mobilier stradal din zonă.

Potrivit Jandarmeriei București, protestatarii au spart bucăți de caldarâm pentru a le arunca asupra forțelor de ordine, iar un jandarm a fost rănit la picior în timpul confruntărilor. De asemenea, un alt jandarm a fost lovit în casca de protecție cu un obiect contondent, însă nu a suferit răni grave. Protestatarii au folosit și materiale pirotehnice, iar unii dintre ei au răsturnat autoturismul Digi24.

Având în vedere situația înregistrată în Centrul Vechi al municipiului București, respectiv faptul că anumiți protestatari au avariat o mașină a unui trust TV, Serviciul de Informare și Relații Publice al Poliției Capitalei este abilitat să comunice următoarele:

În urma acestui eveniment, polițiștii au întocmit, din oficiu, un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. De asemenea, Poliția Capitalei va analiza imaginile existente, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de fiecare situație în parte.

Jandarmeria a intervenit folosind gaze lacrimogene și au făcut apel la participanții pașnici să se delimiteze de comportamentele violente și să colaboreze cu forțele de ordine. În urma incidentelor, o persoană a fost extrasă din mulțime și urmează să fie sancționată contravențional, iar agresorul unui jandarm va fi identificat pentru a fi acuzat de ultraj.

"Solicităm tuturor persoanelor de bună-credinţă să se delimiteze de grupurile violente şi să meargă într-o altă zonă, unde nu se comit fapte antisociale. Jandarmii au folosit gradual pulverizatoare cu substanţă iritant-lacrimogenă, doar împotriva persoanelor care comit violenţe", a transmis Jandarmeria Capitalei.

Jandarmeria Capitalei subliniază că aceia care comit acte de violenţă sau alte fapte antisociale vor fi identificaţi şi traşi la răspundere.

„Acest comportament este deosebit de grav şi poate avea consecinţe asupra libertăţii persoanelor care aleg să comită astfel de violenţe. Evidenţiem faptul că există filmări operative şi în spaţiul public care ne vor ajuta să-i identificăm pe toţi cei care comit fapte antisociale”, precizează sursa citată.

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, duminică seară, că a fost respinsă înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu.

External sponsored links

Anunturi promovate