fbpx

VIDEO - Alertă într-o stație de metrou din Londra după ce o bicicletă electrică a explodat!

O bicicletă electrică parcată pe un peron de metrou din Londra a luat foc și a explodat în doar câteva secunde. Din fericire, nu au fost victime, iar călătorii au reușit să se adăpostească la timp. Imaginile surprinse la fața locului arată un fum dens și negru care se degajă din vehicul, urmat de o explozie ce împrăștie fragmente metalice pe o rază de câțiva metri.

Nu este un caz izolat. Potrivit autorităților britanice, incidente similare au loc aproape zilnic, iar bicicletele și trotinetele electrice sunt considerate un pericol public major. Dacă nu sunt întreținute corespunzător sau verificate în centre specializate, aceste vehicule pot deveni adevărate bombe cu ceas.

Un alt incident grav a avut loc recent în apropiere de Palatul Buckingham. Potrivit pompierilor, cel puțin o bicicletă electrică explodează sau ia foc la câteva zile în Marea Britanie. Drept urmare, autoritățile au decis interzicerea acestora în transportul public, măsură care va intra în vigoare la sfârșitul lunii martie.

Luna trecută, o altă bicicletă electrică a luat foc într-o stație de metrou londoneză, la doar câțiva centimetri de un tren plin cu pasageri. Nimeni nu a fost rănit, însă autoritățile avertizează că este doar o chestiune de timp până la o tragedie.

Pericolul este global. În China, o femeie și nepoțica ei de cinci luni au suferit arsuri grave după ce o bicicletă electrică a explodat într-un lift. Alte trei persoane aflate în lift au scăpat cu răni ușoare.

External sponsored links

Anunturi promovate