fbpx

Bucharest Opera Festival 2025, lansat la ICR Londra cu un recital susținut de soprana Iulia Isaev, tenorul Alin Stoica și pianista Liana Mareș

Institutul Cultural Român din Londra organizează joi, 10 aprilie, un recital extraordinar în cadrul Seriei Concertelor Enescu, susținut de soprana Iulia Isaev, tenorul Alin Stoica și pianista Liana Mareș. Evenimentul oferă publicului britanic o incursiune în excelența artei lirice românești - un eveniment ce prefațează ediția din 2025 a Bucharest Opera Festival.

În această atmosferă, directorul Operei Naționale București, dirijorul Daniel Jinga, va dezvălui publicului detalii despre cea de-a patra ediție a festivalului, oferind o perspectivă asupra evenimentului din acest an. Alături de el, jurnalistul britanic Peter Quantrill va împărtăși impresii despre cea de-a treia ediție, la care a fost prezent anul trecut, la București, aducând în discuție momente memorabile și impactul festivalului. Participanții vor avea ocazia să vizioneze filmul Bucharest Opera Festival 2024 All Puccini Edition, realizat de Virgil Oprina, o mărturie video a succesului ediției precedente.

Ajuns la cea de-a patra ediție în iunie 2025, Bucharest Opera Festival contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, urmărind consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de opera și balet din țară și străinătate.

Seria Concertelor Enescu se desfășoară neîntrerupt sub egida Societății Enescu din Marea Britanie încă din 2007, oferind melomanilor ocazia de a descoperi și aprecia diversitatea repertoriului enescian, dar și creații ale altor compozitori români, interpretate de artiști de prestigiu.

Program

Iulia Isaev - soprană

Alin Stoica - tenor

Liana Mareş - pian

P.A. Tirindelli - O Primavera! -Iulia Isaev

  1. Dendrino -Vis de iubiredin opereta Lăsați-mă să cânt! -Alin Stoica
  2. Boito -L’altra notte in fondo al maredin opera Mefistofele -Iulia Isaev
  3. Bizet –La fleur que tu m'avais jetéedin operaCarmen -Alin Stoica
  4. Catalani -Ebben? Ne andrò lontanadin opera La Wally -Iulia Isaev
  5. Mascagni - ⁠Mamma, quel vino è generosodin operaCavalleria rusticana -Alin Stoica
  6. Enescu -Eu mă duc, codrul rămâne -Iulia Isaev
  7. Puccini -E lucevan le stelledin operaTosca-Alin Stoica
  8. Poulenc -Les chemins de l’amour -Iulia Isaev
  9. Sorozábal -No puede serdin La Tabernera del Puerto -Alin Stoica
  10. Puccini -O mio babbino carodin opera Gianni Schicchi -Iulia Isaev
  11. Puccini -Nessun Dormadin opera Turandot -Alin Stoica
  12. Puccini -Mario! Mario! Mario! Son qui!, duet din operaTosca

Soprana Iulia Isaev este una din vocile formate în România, care a dus peste tot în lume tradiția școlii românești de canto, fiind invitată să cânte pe cele mai importante scene lirice.

Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, și-a perfecționat arta cântului sub îndrumarea renumitei artiste și distinse profesoare Arta Florescu. Este laureată a mai multor concursuri internaționale de canto: Loire Atlantique, Nantes-Franța, G. Enescu – București și M-ma Butterfly, Barcelona-Spania, unde a obținut premiul întâi. Imediat după absolvire a debutat la Opera Națională din București în rolurile Micaela (Carmen)-Bizet, Pamina (Flautul fermecat)- Mozart, Mimi (La Boheme)-Puccini, Nedda (Paiațe)-Leoncavallo și Cio-cio-san (M-ma Butterfly)-Puccini și în același timp și-a început cariera internațională, fiind invitată la Viena să interpreteze rolul Donnei Anna (Don Giovanni)- Mozart, într-un spectacol regizat de Franco Zeffirelli. Acest rol i-a adus nenumărate satisfacții profesionale și i-a prilejuit apariția în diferite montări, pe scene din Europa și Asia. Cariera sa internațională a continuat cu o serie de roluri interpretate cu determinare, profesionalism, dăruire și sensibilitate, fapt ce i-a adus contracte de colaborare în calitate de invitat cu Wiener Staatsoper, Bayeriche Staatsoper Munchen, Opera National de Paris Palais Garnier, Opera Bastille Paris, Theatre des Champs-Elysees Paris, Staatsoper Berlin, Deutsche Oper Berlin, Semperoper Dresda, Oper der Staat Koln, Das Opernhaus Zurich, Opera National du Rhin Strasbourg, Opera National Lorraine Nancy, Dutch National Opera Amsterdam, Hamburgiche Staatsoper, Das Sessiches Staatstheater Wiesbaden, Theatre Royal de la Monnaie Brusseles, The New National Theatre Tokyo, Teatro dell’Opera di Roma, Teatro Reggio di Torino, Teatro San Carlo din Lisabona, Teatro La Fenice di Venezia, Teatro Massimo di Palermo, Metropolitan Opera New York. Repertoriul său cuprinde roluri lirice, precum: Micaela (Carmen), Mimi (La Boheme), Liu (Turandot), Donna Anna (Don Giovanni), Contessa (Nunta lui Figaro), Fiordiligi (Cosi fan tutte), Nedda (Paiate), Pamina (Flautul fermecat), cât și roluri lirico spinte, precum: Marguerite (Faust), Tatiana (Evgeni Oneghin), Desdemona (Otello), Alice Ford (Falstaff), Manon (Manon Lescaut), Floria Tosca (Tosca). În ultimii ani, repertoriul sopranei s-a îmbogățit cu noi titluri de factură dramatică, ea abordând cu succes și repertoriul wagnerian prin rolurile Elsei (Lohengrin) și Elisabeth-ei (Tannhauser). De-a lungul carierei a colaborat cu importanți regizori de renume internațional de teatru și operă, precum: Peter Brook (Don Giovanni), Franco Zeffirelli (Don Giovanni), Hugo de Ana (Faust), Herbert Vernike (Falstaff), Graham Vick (Falstaff), Achim Freyer (Don Giovanni, producție preluată și transmisă în direct de Canalul TV Arte), Robert Wilson (M-ma Butterfly), Luigi Proietti (Don Giovanni), Richard Eyre (Manon Lescaut), etc. și dirijori renumiți precum: Michell Plasson, Rafael Fruhberg de Burgos, Daniel Harding, Evelino Pido, Ascher Fish, Adam Fisher, Franz Welser-Most, Carlo Rizzi, Gianluigi Gelmetti, Renee Iacobs, Gabrielle Ferro, Kery Lynn Wilson, Cristian Mandeal, Ion Marin, Sergiu Comissiona, Mstislav Rostropovich, Daniel Oren, Fabio Luisi, James Levine, Marco Armiliato etc.

A susținut numeroase concerte vocal simfonice în săli de prestigiu precum: Concertgebow din Amsterdam (Verdi Requiem), în sala de concerte Megaron din Atena (La Mort du Cleopatra-Berlioz), la Teatro Massimo din Palermo (Ein Deutche Requiem-Brahms), la Theatre Champs-Elysees din Paris și în Sala Filarmonicii din Koln (Mozart Requiem) etc.

A susținut concerte alături de Angela Gheorghiu și Placido Domingo la Sala Palatului din București, la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, la Bunkamura Hall Tokyo, Nagasaki, la Opera din Seul și apoi, din nou alături de Angela Gheorghiu la Opera National de Paris, Palais Garnier.

În stagiunea 2015/2016, a colaborat cu Metropolitan Opera din New York pentru două producții, Tannhauser de Wagner și Manon Lescaut de Puccini.

În stagiunea 2016/2017 colaborarea cu Metropolitan Opera din New York continuă cu operele Manon Lescaut de Puccini și Evgheni Oneghin de Ceaikovsky.

Pe lânga activitatea sa solistică, din anul 2012, este profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică București.

La doar 37 de ani, cariera tenorului Alin Stoica este deja frumos conturată de premiile numeroase obținute, de rolurile impresionante pe care le-a abordat si le abordează si de prezența sa permanentă în cadrul evenimentelor importante.

În ianuarie 2023, a fost invitat în cadrul Concertului delľEpifania (Teatrul Mediterraneo, Napoli) - tema ediției a fost inspirată din mesajul Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Păcii: „Nimeni nu se poate salva singur. Un nou început, după pandemia de Covid-1 9, pentru a trasa împreună căi de pace” - concertul a fost transmis pe Rai 1 urmând ca în decembrie, să aibă o întrunire cu Papa Francisc și să cânte în celebrul Concerto di Natale de la Vatican ediția XXXI.

Artistul a lucrat cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake si Liora Maurer (METROPOLITAN OPERA, New York), ale Marianei Nicolesco si altor artisti. 2017 a fost pentru tenorul Alin Stoica un an în care i sau acordat cele mai importante premii, din acestea amintim: premiul ”Matei Brâncoveanu” pentru merite deosebite în domeniul muzicii și premiul ”Luciano Pavarotti", înmânat de însăsi sotia celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-Iea și premiul publicului ” Vota la voce obtinute în cadrul aceluiasi festival de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reusite, tenorul Alin Stoica a primit invitatia de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariția lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore în lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, II Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu si altii. În prezent, este solist al Operei Naționale din București unde îl putem asculta în diverse roluri precum: Alfredo din Traviata de Giuseppe Verdi, Pinkerton din Madama Butterfly de Giacomo Puccini, Turiddu din Cavaleria Rusticana de Pietro Mascagni, Rodolfo din La Boheme de Giacomo Puccini, Don Jose din Carmen de Georges Bizet, Mario Cavaradossi din opera Tosca de Giacomo Puccini si altele. Totusi pentru artist lucrarea de suflet rămâne opereta româneasca Lasati-mă să cânt” de Gherase Dendrino unde rolul lui Ciprian pare scris special pentru el. Tenorul Alin Stoica este descris de către critici ca fiind 'I un tenor cu o voce colosală cum nu s-a mai auzit de ceva vreme pe scenele românesti si nu doar". Având o tehnică bună dar si calităti teatrale reuseste de fiecare dată să ducă la bun sfârsit fiecare rol pe care-l interpretează, lăsându-și amprenta asupra fiecărei arii.

Absolventă a Facultății de Interpretare Muzicală a Universității Naționale de Muzică București, la clasa prof. Veronica Gaspar în 1998, pianista Liana Mareș a absolvit și secția Clavecin a aceleeași prestigioase instituții de învățământ, la clasa prof. Ogneanca Lefterescu. Imediat după absolvire, a fost angajată la Opera Națională București, colaborând însă și cu alte instituții precum Filarmonica George Enescu din București, Teatrul Național de Operetă Ion Dacianși Radiodifuziunea Română. A susținut recitaluri la Ateneul Român, Sala Dalles, Muzeul Cotroceni, Muzeul Peleș, în săli de concerte din Craiova, Oradea și Brăila.

Repertoriul său de acompaniament muzică de operă conține lucrări semnate de compozitori ca Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Gaetano Donizetti, dar și Georges Bizet, Engelbert Humperdinck, Richard Wagner, Henry Purcell și Peter Ruzicka. Alături de trupa Operei Naționale București, Liana Mareș a întreprins turnee în Franța, Grecia și Israel.

Din iunie 2011, este formator de interpreți lirici, titlu acordat de Accademia Teatro alla Scala.

Când: 10 aprilie, ora 19:00

Unde: Institutul Cultural Roman, 1 Belgrave Square SW1X 8PH, Londra

External sponsored links

Anunturi promovate