fbpx

Toaletele, o problema organizatorica a summitului NATO

 ncepând de joi în Palatul Parlamentului nu mai au acces decât deputaţii şi angajaţii legislativului.
De luni nici parlamentarii nu vor mai putea să intre în clădire, unde organizatorii mai au încă de instalat centrele de presă, cabinetele traducătorilor în sala de plen, restaurantele pentru cei aproape trei mii de delegaţi oficiali care participă la summitul NATO şi cei aproape trei mii de jurnalişti acreditaţi.

Pe lista de pregătiri au intrat însă, cu oarecare tam-tam, şi toaletele.
Înainte de a lua decizia ca reuniunea la nivel înalt a Alianţei Nord-Atlantice să aibă loc în Palatul Parlamentului, inspectorii NATO au verificat cu grijă clădirea.
Cum aproape şase mii de oameni sunt aşteptaţi să roiască în permanenţă pe acolo timp de trei zile, comandamentul organizatoric a vrut să ştie între altele şi care este starea instalaţiilor sanitare.

 

După cum a explicat la BBC secretarul adjunct al Camerei Deputaţilor, Mihai Unghianu, inspectorii de la Bruxelles nu au fost mulţumiţi de felul în care arată toaletele din parlament, şi au cerut ca jurnaliştii să nu se poată întâlni la cabine cu oficialii NATO.
Şi ar fi sugerat ca guvernul să închirieze cabine mobile, cu dotări moderne, şi care ar fi ajuns să coste şase mii de euro, săptămânal.
Domnul Unghianu spune că le-ar fi explicat că Palatul Parlamentului respectă toate normele sanitare în vigoare, că există aşadar suficiente toalete.
“Noi am demonstrat că la numărul pe care îl avem, luând o medie, să spunem, de două minute de consumator, în aproximativ o oră îi servim pe toţi şase mii”.

“Ne-a mai dat un exemplu, al Sălii Palatului, unde înainte se ţineau vestitele congrese ale partidului şi care începeau dimineaţă şi se terminau seara, care dispune la 5000 de locuri de numai opt cabine, nici mai mult nici mai puţin”, spne la BBC domnul Unghianu.

O altă problemă, mai spune domnul Unghianu, ar fi fost una de natură estetică. Ar fi fost vorba totuşi de cabine, care nu şi-ar fi găsit locul în holurile somptuoase ale Casei Poporului.

Aşa că, în cele din urmă, organizatorii summit-ului NATO nu vor instala toalete mobile de nici un fel pe holurile Parlamentului.

Cât priveşte cealată problemă ridicată de inspectorii NATO, care vor ca jurnaliştii să nu se întâlnească prea mult cu oficialii în afara evenimnetelor oficiale, domnul Unghianu spune că centrele de presă sunt astfel amplasate încât cele două părţi să nu împartă acelaşi spaţiu de lucru.

 

BBC romanian 

External sponsored links
Vă recomandăm să citiţi şi:
Presedintele american, George W. Bush, sau cel rus, Vladimir Putin, stiu exact ce mesaje vor primi la Bucuresti din partea omologilor lor. Totul se desfasoara in viteza. Restul sunt chestiuni de decor. Se pare ca nu exista un pachet de intelegeri anterior convenit pentru intalnirea de la Neptun dintre presedintele roman, Traian Basescu, si omologul sau american. Cu atat mai putin pentru o bilaterala Basescu-Putin. Textul declaratiei care va fi publicata la finalul lucrarilor este deja negociat. Prin „Pactul de la Bucuresti“, capitala Romaniei intra in istorie ca si Versailles-ul sau Trianonul, dupa cum informeaza Gardianul. Opiniile in privinta modului in care Romania a reusit sa valorifice conditia de tara-gazda sunt diferite.

Presedintele desemnat al Rusiei, Dmitri Medvedev, a preluat mesajul dur al lui Vladimir Putin. In primul sau interviu de la alegere, publicat ieri, Medvedev a avertizat ca extinderea Aliantei Nord-Atlantice spre est va destabiliza securitatea Europei. „Nu suntem bucurosi de situatia creata în jurul Georgiei si Ucrainei. Consideram ca aceasta este extrem de daunatoare pentru actuala structura a securitatii europene“, a declarat pentru „Financial Times“. Romania a fost aleasa pentru a da un semnal. „In raport cu consolidarea granitei de est a NATO, s-a vrut sa fie clar ca sunt aici si la Kogalniceanu, si la Neptun“, spune deputatul PC Sergiu Andon. Dupa toate semnalele, Georgia si Ucraina nu vor primi insa Planul de actiuni al NATO (MAP-ul), termen folosit pentru a marca un nou pas spre aderare. Cuvantul Germaniei a contat foarte mult. S-a vorbit chiar de un veto ruso-german pentru cele doua state. Romania este interesata in aceasta extindere a Aliantei catre rasarit. Locul rezervat este insa cel de pe frontiera de est a NATO, care, in calitate de alianta politico-militara, poate fi privit ca un imperiu. Presedintele american, George W. Bush, se va deplasa la Kiev înainte de a ajunge in Romania.
Pactul de la Bucuresti intra in istorie

Anunturi promovate