fbpx

Romania, tara cu cei mai mari bautori de alcool din Europa (revista presei din 30 martie 2012)

 Europenii beau mai mult alcool decât locuitorii altor continente. Iar dintre europeni, românii sunt cei mai mari mari consumatori, alături de cehi şi sloveni. Suntem asadar pe primul loc, din nou! Aflati mai multe accesand rtv.net.

 

O româncă în vârstă de 102 ani a fost premiată în Statele Unite pentru faptele sale din al Doilea Război Mondial. Bea Cohen a primit distincţia din partea autorităţilor din Los Angeles. Aflati mai multe despre incredibila povestea a romancei accesand rtv.net.


O stire demna de retinut vine de la japonezi. Japonia a executat trei condamnaţi la moarte pentru prima dată din iulie 2010, a declarat joi ministrul Justiţiei Toshio Ogawa.  Aflati mai multe accesand mediafax.ro.


Ei bine, se poate si asa ceva! Un număr de oameni mai mare decât populaţia României locuieşte în peşteri. Mai precis, este vorba despre 30 de milioane de chinezi care se adăpostesc în locuinţe din peşteri până îşi găsesc o locuinţă într-un bloc construit. Aflati mai multe accesand capital.ro.

Vreti sa plecati in vacanta. Ei bine, atunci când alegeți un pocket pentru fotografiat trebuie să fiți atenți la zoom-ul optic, numărul de megapixeli, dar și greutate.
Tehnologia instalată pe camerele compacte de fotografiat a cunoscut o evoluție fantastică în ultimii ani. Producătorii de gadgeturi le-au dotat cu senzori mult mai puternici, numărul de megapixeli a crescut considerabil, ca design au devenit mult mai subțiri și sunt mai ușoare. Aflati mai multe accesand evz.ro.


Spor la citit si nu uitati: Pana atunci cand impreuna nu ne va fi mai usor, vom continua sa existam!

External sponsored links
Vă recomandăm să citiţi şi:
<  Exercitarea calitatii de membru al unui stat al Uniunii Europene reprezinta un subiect omniprezent; exista totusi numeroase aspecte legale care nu sunt cunoscute pe deplin si la care vom face referire incepand cu acest articol, plecand de la general la particular.

Persoanele care au nationalitatea unui stat european membru al UE, sunt automat cetateni europeni si se bucura de drepturile conferite de legislatia existenta in acest sens.

Pentru ca Romania face parte din Uniunea Europeana, cetatenii romani se bucura de toate drepturile care decurg din acest statut, cu exceptia restrictiilor impuse pe piata muncii de diferite tari europene, incluzand Marea Britanie. Cetatenia europeana este aditionala nationalitatii si fiecare stat european are libertatea de a stabili conditiile privind acordarea si revocarea cetateniei.

Tratatul de functionare a Uniunii Europene stabileste drepturile cetatenilor europeni cu privire la:

-    libera circulatie si rezidenta in UE;
-    exercitarea votului, depunerea candidaturii la Parlamentul European si alegerile municipale;
-    asigurarea protectiei de catre autoritatile diplomatice si consulare din orice alta tara europeana;
-    inaintarea petitiilor la Parlamentul European si a plangerilor catre Oficiul insarcinat cu solutionarea acestora;
-    dreptul de a contacta si de a primi raspuns de la orice institutie europeana, in orice limba europeana;
-    dreptul de a accesa, in anumite conditii, documentele emise de Parlamentul European, Comisia Europeana si Consiliul European;
-    dreptul la un acces egal la Serviciul Civil European.


Sfatul avocatului : ROMANI. CETATENI EU. REZIDENTI IN UK (1)

Anunturi promovate