fbpx

Dialog cu Boris Johnson

 În cadrul campaniei ‘ Romanians Vote for London!’ lansată în urmă cu câteva săptămâni de către publicaţia online Român in UK şi website-ul comunităţii românesti din UK, www.romani.co.uk am transmis celor trei candidati principali, Boris Johnson, Ken Livingstone şi Brian Paddick un set de trei intrebări la care să ne răspundă ca parte a campaniei electorale. Am primit până acum răspuns din partea actualului primar al Londrei, Boris Johnson, candidat la alegerile din data de 3 mai la primăria Londrei din partea partidului conservator la intrebările adresate de noi. Vă prezentăm răspunsul acestuia.

 



Printre londonezi există o lipsă de cunoastere față de România şi de statutul sau în cadrul UE. Există de asemenea incidente de discriminare față de români, de exemplu catalogarea acestora ca hoti şi infractori sau refuzul de a angaja români care sunt legali şi care sunt disponibili sa lucreze. Ce paşi veti face în calitatea de primar al Londrei pentru a lucra alături de comunitatea de români pentru a adresa aceste problematici ?

 

Londra este un oraş multicultural, în care se vorbesc mai mult de 300 de limbi. Din păcate, multe grupuri etnice încă întâmpină dezavantaje serioase, în mod special când este vorba de căutarea unui loc de muncă. Din punct de vedere istoric, unul din motivele acestui dezavantaj, a fost o lipsă de ȋnțelegere.

De când am devenit Primar, am dezvoltat strategii pentru a mă asigura că toate grupurile migraţionale beneficiază de succesul orașului nostru. Prin programul nostru responsabil de  achiziţii publice, am încurajat  furnizorii noştri principali să promoveze diversitatea în ceea ce priveşte forţa de lucru şi în lanţurile de aprovizionare.

Aproape 300 de furnizori pentru Primăria Londrei (Greather London Authority) au semnat un program numit  “Diversitatea în Muncă pentru Londra” – Diversity Works for London, ce îşi propune să ajute întreprinderile mici şi mari să devină reprezentative pentru comunităţile pe care le servesc.

Programe ca şi acesta încurajează interacţiunea între grupuri migraţionale şi comunitatea majoritară și preîntâmpină crearea de prejudecăţi şi şabloane negative.

Românii din Londra au tot dreptul de a se simţi mândri de patrimoniul lor, şi ar trebui să celebrăm faptul că în timpul Olimpiadei, Autoritatea pentru Transport a Londrei va crea hărţi olimpice ale metroului în care 5 staţii de metrou vor purta nume de atleţi români.

Ce experiențe proprii aveți din contactul cu românii sau grupuri de români din Londra şi ce ați aflat din aceste conversații ?


Una din priorităţile pe care le-am promovat atunci când am fost ales Primar, a fost să creez o legătură mai puternică între Biroul Primarului şi locuitorii Londrei, şi în ultimii patru ani am organizat 7 evenimente de “Intrebări către Primar din partea locuitorilor Londrei” – People’s Question Time şi numeroase întruniri ale cartierelor din Londra, în scopul de a facilita accesul dintre Primărie şi locuitorii Londrei de toate naţionalităţile.

În cadrul mandatului meu de primar am avut plăcerea de a întâlni mulţi oameni de naţionalitate română (inclusiv voluntari care lucrează pentru campania mea electorală). Ca şi locuitori ai Londrei, aceştia au aceleaşi aspiraţii pentru Londra ca şi mine.

Locuitorii Londrei îşi doresc ca acest oraş să prospere şi succesul acestuia să fie împărţit între oameni de toate naţionalităţile. Ei îşi doresc un Primar care va investi în infrastructură, aceasta fiind vitală pentru progresul oraşului, cum ar fi îmbunătăţiri ale Metroului şi Căii Ferate. Ei îşi doresc să se simtă în siguranţă în casele lor şi pe străzi.  Mai presus de tot, ei îşi doresc să ştie că banii lor munciţi din greu nu sunt irosiţi de către oamenii cărora le încredinţează taxele.

Care sunt cele mai importante trei politici ale  dumneavoastră care vor imbunătăți Londra cel mai mult şi vor fi de cel mai mare ajutor comunitătii crescânde a românilor ?
 
Am un plan de acţiune concretizat pe 9 obiective principale pentru a investi în viitorul Londrei, ce pune bazele unui program cuprinzător de a păstra oraşul nostru puternic. Trei dintre aceste strategii care vor fi de un imens beneficiu Londrei sunt:

Reducerea cheluielilor Primăriei, eliberarea de £3.5 miliarde pentru servicii

Una din realizările mandatului meu de Primar a fost modul în care am redus cheltuielile Primăriei, economisind £2 miliarde în primul meu mandat.  Acest lucru contrastează cu administraţia care a fost înainte de mandatul meu, care a irosit miliarde de lire pentru cheltuieli care nu au fost necesare, cum ar fi excursii  în Cuba platite din banii contribuabilor.

Voi continua să reduc cheltuielile Primăriei dacă voi fi reales şi până în 2016 mandatul meu  va elibera fonduri de £3.5 miliarde pentru serviciile esenţiale şi ne va permite să îngheţăm în continuare taxele pentru primărie (Council Taxes).

Crearea a 200 000 de locuri de muncă în următorii patru ani

Cu ajutorul unui management financiar solid, suntem în poziţia de a face investiţii serioase în infrastructura vitală, în proiecte cum ar fi Calea Ferată, înbunătăţirea Metroului (investiţii asigurate atunci când riscau să fie pierdute în faţa parteneriatului public-privat al lui Ken Livingstone) şi crearea de locuinţe pentru Olimpiadă. Lăsând  la o parte beneficiile esenţiale asociate cu aceste programe, acestea vor crea şi 200 000 de locuri de  muncă pentru locuitorii Londrei, stimulând economia oraşului nostru şi oferind oportunităţi pentru tineri.

Asigurarea siguranţei pe străzi şi în case, suplementând numărul de poliţişti stradali cu 1000

Ȋn primul meu mandat, criminalitatea a scăzut cu mai mult de 10% şi crimele au scăzut la niveluri care nu s-au mai întâlnit din anii 1960. Cheia acestui succes a fost eforturile noastre de a muta poliţiştii din birouri pe străzi. Acest progres trebuie să continue şi dacă voi fi reales, voi suplementa numărul de poliţişti cu 1000 de angajaţi. De asemenea, voi întări Echipele pentru Un Cartier Mai Sigur + Safer Neighbourhood Teams, cu 2000 de angajaţi ai poliţiei – mai exact  3 poliţişti  în plus pentru fiecare echipă.
.
Cristina Irimie

External sponsored links

Anunturi promovate