Orasul american Boring (plictisitor - n.red.) din Oregon a votat pentru a face echipa cu satul Dull (plicticos, anost - n.red.) din Perthshire, Marea Britanie.
Plictisitor s-a declarat asadar prin vot in favoarea relatiilor trans-atlantice, turismului si umorului, dupa ce a fost abordat de localnicii din Plicticos, scrie BBC.
In urma acestei decizii, ambele localitati pot incepe sa comercializeze produse turistice cu ambele nume inedite, pot obtine insemne stradale ciudate si vor organiza schimburi reciproce de vizite.
Pentru ca in Plictisitor traiesc 12.000 de americani si in Plicticos doar 84 de britanici, cele doua localitati nu se pot infrati. Cum ambele declara insa ca sunt mai interesante decat le spune numele si doresc sa faca bani de pe urma turistilor, s-au orientat spre un parteneriat.
Pe 23 iunie, Plicticos va marca parteneriatul cu un nou insemn stradal
si o petrecere. Presedintele consiliului municipal, Marjorie Keddie,
spera ca petrecerea stardala va arata ca "nu suntem nici anosti nici
plictisitori".
Oamenii au inceput deja sa se gandeasca la posibilitatea de a instala un
nou indicator stradal, pe care sa scrie ceva de genul: "Plicticos,
asociat cu Plictisitor". "Sigur se vor opri cativa oameni din drumul lor
ca sa se fotografieze. Turismul este principalul motiv pentru care
facem asta, intrucat majoritatea afacerilor de aici sunt locuintele de
vacanta si pensiunile", spune oficialul din Plicticos
ziare.com