În cele 28 de pagini ale intervenţiei sale, preşedintele PSD a schiţat un “un proiect de ţară”, care are drept scop şi relansarea guvernării, ale cărui idei principale vi le prezentăm:
-Suveranitatea României e mai preţioasă decât lupta internă pentru putere şi de aceea e nevoie s-o protejăm prin legi explicite, dezbătute şi votate în parlament.
-România are nevoie, în următorii zece ani, de cel puţin jumătate din forţa de muncă şi din inteligenţa pierdute, iar noi ne angajăm să-i satisfacem această nevoie.
-PSD va lansa un program de încurajare a natalităţii, un program care să dea curaj şi garanţii substanţiale viitorilor părinţi.
-Legislaţia economică şi practicile instituţiilor de control care au permis discriminarea capitalului românesc trebuie şi vor fi modificate rapid, aşa încât, băncile şi marile companii cu capital majoritar românesc să nu mai fie o raritate.
-Reforma legilor justiţiei şi a codurilor penal şi civil va continua după un calendar strict.
- Legile de funcţionare a serviciilor secrete vor fi actualizate după standardele de transparenţă şi proporţionalitate a omoloagelor europene.
-Noi, şi nu altcineva, am hotărât să alocăm 2% din PIB pentru Apărare şi am îndeplinit acest angajament. Dar vrem sa se producă o parte cât mai mare din echipamentele militare în România.
- Vom întări parteneriatul strategic cu SUA, dezvoltând puternic şi componenta economică.
-Vrem sa construim relaţii speciale de cooperare economica şi în domeniul industriei de apărare cu Germania, Franţa şi Marea Britanie.
- Să abordăm cu curaj şi pragmatism uriaşul potenţial de cooperare economica şi investiţională cu China.
-Vom folosi la maxim potenţialul mare de dezvoltare pe care îl poate avea o cooperare pragmatica cu tarile din regiunea noastră, în special Bulgaria, Serbia, Ungaria.
-Vom folosi cu inteligenţă deschiderea din ce în ce mai mare pe care o are statul Israel faţă de noi.
-Vom menţine coordonatele europene şi nord-atlantice, parteneriatele strategice, dar vrem o nouă dimensiune economică în activitatea diplomatică. Diplomaţia înseamnă o corporaţie externă prezentă în peste o sută de ţări, cu un potenţial uriaş, pe care e cazul să începem să îl folosim.
-Vom intensifica sprijinul acordat Republicii Moldova, prin susţinerea fermă a apropierii de UE şi de România
- O pensie decentă pentru cei care au muncit ieri, un salariu decent pentru cei care muncesc astăzi şi o educaţie adecvată pentru cei care vor munci mâine.
-Avem un proiect mai amplu pentru romani: Proiectul gROwth, care pe lângă creşterea veniturilor are în vedere multe alte măsuri pentru români. Proiectul vizează în ansamblul viaţa celor care muncesc, are în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru salariaţi; facilităţi pentru deplasarea la locul de muncă; deduceri pentru asigurări de sănătate private.
-Ceea ce îi lipseşte azi României şi nouă, tuturor, nu este neaparat proiectul de ţară, ci abordarea frontală. Curajul de a ne privi în faţă şi de a spune: aşa nu mai merge. Îndrăzneala de a recunoaşte că ne mişcăm prea încet.
-România are nevoie de o regîndire a ritmului de dezvoltare a infrastructurii.
-O politică agrară bine coordonată, bazată pe subvenţii puternice şi gîndită pe termen lung poate face din ţara noastră un furnizor major de alimente pentru întreaga Uniune Europeană.
- Avem şansa de a fi singura ţară total independentă de importuri de hidrocarburi şi de gaze, un jucător major pe piaţa energiei între Europa şi Asia.
-România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma educaţiei a eşuat.
-Pierderea inteligenţelor şcolare şi universitare trebuie oprită printr-un program ambiţios de renaştere a învăţămîntului românesc şi de cuplare a lui la metodele şi standardele occidentale.
-România e obligată să construiască o infrastructură de sănătate puternică, să îmbunătăţească radical veniturile personalului medical, să ridice standardele sistemului public de sănătate şi să încurajeze fiscal şi legislativ investiţiile private în domeniul sănătăţii.
-În 2040 România va deveni principalul centru tehnologic IT si Comunicaţii din Europa Centrală şi de Est.
-În forma sa finală, programul de dezvoltare strategică a României până în 2040 va merge în Parlament şi va deveni lege. Împărţit riguros în etape, programul de dezvoltare strategică va fi sub supravegherea Consiliului de Programare Economică.
-În perioada 2023 - 2024 vom putea trece la moneda euro.
-Lansăm o dezbatere privind construcţia unui nou proiect de societate. Este un proiect de reflecţie pe care il iniţiem prin aceste elemente de relansare a guvernării.
Sursa: Mediafax