Prima reacţie″ a Parlamentului European la oferta guvernului britanic cu privire la Brexit ″nu este pozitivă″, a declarat miercuri seara eurodeputatul Guy Verhofstadt.
″Nu este pozitivă″, deoarece ″nu credem″ că această propunere prezintă ″garanţiile necesare de care Irlanda are nevoie″, a adăugat oficialul citat, după o reuniune cu negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.
Propunerea prezentată miercuri de prim-ministrul britanic Boris Johnson pentru a permite o ieşire negociată a Marii Britanii din Uniunea Europeană ‘comportă încă unele puncte problematice’, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după o discuţie prin telefon cu şeful guvernului de la Londra.
Juncker a ‘recunoscut progresele pozitive, mai ales în ce priveşte alinierea completă a reglementării pentru toate mărfurile şi controlul mărfurilor provenind din Marea Britanie şi care intră în Irlanda de Nord’, se afirmă în comunicatul emis de biroul său de presă.
Preşedintele Comisiei ‘a notat de asemenea că există în continuare câteva puncte problematice care vor necesita o muncă suplimentară în zilele următoare, mai ales în ce priveşte guvernanţa ″backstop’-ului (plasa de siguranţă pentru Irlanda)’.
‘Trebuie să dispunem de o soluţie juridic operaţională care să răspundă tuturor obiectivelor plasei de siguranţă: împiedicarea unei frontiere dure, menţinerea cooperării Nord-Sud şi a economiei insulei, şi păstrarea pieţei unice a UE şi a locului Irlandei în aceasta’, i-a transmis Juncker lui Johnson.
Jean-Claude Juncker va discuta cu premierul irlandez Leo Varadkar şi ‘va asculta cu atenţie punctul său de vedere’.
La rândul său, negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, va informa şi consulta Parlamentul European şi pe reprezentanţii statelor membre.
Comunicatul mai precizează că ‘vor avea loc reuniuni între echipele de negociere ale UE şi Regatului Unit la Bruxelles în zilele următoare’.
“Oferta finală” a lui Boris Johnson
Premierul britanic Boris Johnson i-a scris miercuri preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, oferindu-i ceea ce el numeşte un “compromis rezonabil” pentru modificarea acordului privind Brexit-ul în legătură cu frontiera irlandeză, relatează DPA, Reuters şi AFP.
În scrisoarea către Juncker, Johnson spune că vrea să înlocuiască aşa-numita “plasă de siguranţă” convenită, care urmăreşte să garanteze o graniţă irlandeză deschisă, cu aranjamente vamale alternative.
El afirmă că acum ambele părţi “trebuie să vadă dacă există suficientă disponibilitate pentru compromis” pentru a obţine un acord până la 31 octombrie, când, conform promisiunii sale, Marea Britanie va părăsi blocul comunitar cu sau fără acord.
Propunerea Marea Britanii abordează “pragmatic” impactul Brexit-ului asupra Irlandei de Nord, care va părăsi UE cu restul Regatului Unit, şi asupra Irlandei, stat membru al UE, mai declară Johnson.
“Sper că aceste propuneri vor putea oferi acum baza pentru negocieri rapide spre o soluţie”, îi mai transmite premierul britanic lui Juncker.
Concret, noul plan propus de Marea Britanie prevede ca Irlanda de Nord să aparţină aceleiaşi zone vamale ca Marea Britanie, dar ca provincia britanică să păstreze regulile UE pe o perioadă de tranziţie, pentru toate bunurile, nu doar pentru produsele agricole.
Până la sfârşitul perioadei de tranziţie după Brexit, în decembrie 2020, parlamentul şi executivul din Irlanda de Nord vor trebui să îşi dea acordul pentru acest sistem, iar apoi vor trebui să îl aprobe la fiecare patru ani, conform documentului.
Pentru a se evita verificările vamale, va fi introdus un sistem de declaraţii, cu un proces simplificat pentru micii comercianţi.
Documentul precizează că propunerile ar garanta integritatea pieţei unice a UE şi ar respecta acordul de pace din Vinerea Mare din 1998 care a pus capăt a trei decenii de conflicte sectariene în provincie.
“Este o propunere pentru un acord care ar trebui să fie acceptabilă pentru ambele părţi”, se mai arată în document.
Oferta prezentată miercuri “elimină toate controalele de reglementare pentru schimburile de bunuri între Irlanda de Nord şi Irlanda, garantând că reglementările pentru bunuri în Irlanda de Nord vor rămâne aceleaşi ca în restul UE”, a detaliat Johnson.
Controalele vamale vor fi realizate ”în mod descentralizat” cu declaraţii electronice, existând “un număr foarte mic de controale efectuate în clădirile” firmelor vizate, a mai precizat premierul.
Pentru aceasta, vor trebui stabilite “soluţii creative”, iar procedurile vamale vor trebui simplificate pe parcursul unei perioade de tranziţie, în timp ce cele două părţi “vor trebui să se angajeze să nu mai desfăşoare niciodată controale la frontiere”, a adăugat el.
Această ofertă a fost prezentată de Boris Johnson ca fiind singura alternativă la un Brexit fără acord la 31 octombrie.