fbpx

Boris Johnson va cere din nou suspendarea Parlamentului britanic!

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, intenţionează să solicite din nou suspendarea Parlamentului de la Londra, timp de o săptămână, începând din 8 octombrie, deşi Curtea Supremă de Justiţie tocmai a anulat o suspendare precedentă a Legislativului.

Boris Johnson va solicita suspendarea sesiunii Camerei Comunelor şi Camerei Lorzilor începând din 8 octombrie până la discursul reginei Elizabeth a II-a, programat pe 14 octombrie.

Curtea Supremă de Justiţie din Marea Britanie tocmai a decis săptămâna trecută anularea suspendării Parlamentului britanic timp de cinci săptămâni. Boris Johnson o convinsese pe regina Elizabeth să suspende Parlamentul în contextul crizei Brexit. Boris Johnson a fost acuzat că suspendase lucrările Legislativului pentru a facilita ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit.

Acţiunile lui Boris Johnson intervin în contextul în care speră să îi convingă pe liderii Uniunii Europene să accepte noile sale propuneri privind Brexit. Boris Johnson a formulat propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene. „Compromisul propus de noi elimină aşa-numitele garanţii din fostul Acord de retragere din UE. (...) Aceste propuneri respectă decizia luată de poporul britanic în sensul ieşirii din UE, abordând pragmatic consecinţele acestei decizii asupra Irlandei de Nord şi Irlandei. Propunerile oferă menţinerea alinierii la reglementările comunitare pentru o perioadă îndelungată pe toată Insula Irlanda după încheierea perioadei de tranziţie, atât timp cât acceptă locuitorii din Irlanda de Nord. Propunerile furnizează soluţia unui Brexit concret în care politicile comerciale britanice sunt în totalitate sub controlul Marii Britanii de la început. Măsurile asigură că frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda va rămâne deschisă, permiţând protejarea prevederilor Acordului din Vinerea Marea", a afirmat Boris Johnson într-o scrisoare trimisă preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Uniunea Europeană a reacţionat cu reticenţă la noile propuneri formulate de Guvernul de la Londra şi a anunţat că le va analiza în profunzime.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.

External sponsored links

Anunturi promovate