Wayne Couzens a smuls-o pe Sarah Everard de pe stradă, în timp ce se îndrepta spre casa unui prieten din Clapham Common, sud-vestul Londrei, pe 3 martie.
Sarah Everard a fost încătușată și ”arestată” în cadrul unei false ”patrule Covid”
După ce a violat-o și sugrumat-o, polițistul i-a ars trupul pe un teren pe care l-a cumpărat în 2019, pe care l-a descris ca fiind „perfect pentru o zi de odihnă”.
Ulterior, el a pus rămășițele ei carbonizate în pungi verzi de gunoi și le-a aruncat într-un iaz din pădure. Cadavrul tinerei a fost găsit o săptămână mai târziu. Poliția a descoperit apoi fragmente din cartela SIM a lui Sarah în mașina lui, după ce i-a aruncat telefonul într-un râu din Sandwich, Kent.
„Dispariția lui Sarah Everard în seara de 3 martie 2021 a dus la una dintre cele mai mediatizate anchete despre persoanele dispărute pe care le-a văzut această țară”, a spus procurorul în instanță, potrivit The Sun.
„Deși este imposibil să rezumăm în cinci minute ceea ce i-a făcut inculpatul lui Sarah Everard, ar fi potrivit să spunem atât: înșelăciune, răpire, viol, strangulare și foc”, a mai spus el.
Trupul tinerei Sarah Everard, găsit la 78 de kilometri distanță de locul dispariției
Sarah a fost răpită de pe o stradă din Londra, pe 3 martie, după ce a plecat din apartamentul unui prieten, din sudul Londrei, pentru a se întoarce la locuința ei, aflată la aproximativ 50 de minute de mers pe jos.
Ea a fost surprinsă ultima dată de o cameră de supraveghere la ora 21:30 în acea seară. Câteva zile mai târziu, trupul ei a fost găsit la marginea unei păduri din Kent, la 78 de kilometri de locul în care Sarah Everard a fost văzută ultima oară.
Moartea tinerei Sarah Everard a stârnit un val de solidaritate în mediul online. Femei din toate colțurile lumii au găsit o voce pentru temerile lor în Lucy Mountain, un antrenor personal și blogger de lifestyle. "Dă-mi un mesaj când ajungi acasă", se arată în captura de WhatsApp postată pe Instagram și care între timp a fost apreciată de milioane de persoane.