fbpx

Atenţie! De la 1 octombrie, paşaportul devine obligatoriu pentru călătoria în Marea Britanie

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord anunţă pe Facebook că de la 1 octombrie, paşaportul devine obligatoriu pentru călătoria în Marea Britanie.

”Dacă intenţionaţi să călătoriţi în Regatul Unit, verificaţi dacă aveţi paşaport valabil pentru durata întregii deplasări. Reamintim că de la 1 octombrie 2021 cetăţenii români, asemeni tuturor cetăţenilor din ţările UE, NU vor mai putea folosi #CarteaDeIdentitate ca document de călătorie în Regatul Unit! Cartea de identitate va putea fi folosită DOAR de persoanele care deţin statutul de rezident în UK. Recomandăm tuturor cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze în UK să aplice în prelabil în România pentru obţinerea unui Paşaport valabil.”, a scris Ambasada pe reţeaua de socializare.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile britanice, cetăţenilor europeni, inclusiv cetăţenilor români, nerezidenţi în Regatul Unit care nu vor respecta noile reguli li se va interzice accesul pe teritoriul britanic.

Cetăţenii europeni care intră sub incidenţa Programului de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme) vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind cartea naţională de identitate valabilă, până la data de 31 decembrie 2025, cu condiţia ca aceasta să fie înregistrată ca document de călătorie în contul personal UK Visas and Immigration – UKVI – creat pentru înscrierea în EUSS.

MAE reaminteşte că din 1 ianuarie 2021 cetăţenii români nerezidenţi pot călători sau tranzita prin Regatul Unit în scop turistic/vizită, pentru şederi de scurtă durată, pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a necesita o viză de intrare. Cu toate acestea, cetăţenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obţină, în prealabil, o viză de intrare.

Totodată, cetăţenii români nerezidenţi care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o perioadă mai mare de şase luni (pentru activităţi de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de o viză de intrare eliberată de autorităţile britanice.

Conform MAE, la momentul intrării pe teritoriul Regatului Unit, autorităţile britanice de frontieră pot solicita prezentarea unor documente justificative suplimentare care să ateste veridicitatea scopului declarat al deplasării.

External sponsored links

Anunturi promovate