fbpx

România a ajuns pe primul loc în lume la numărul de decese zilnice de COVID raportate la populație

Un copil de 13 ani, fără probleme de sănătate, dar nevaccinat, a murit vineri în România, după ce s-a îmbolnăvit de COVID. Alți 364 de români și-au pierdut viața de joi până vineri, din cauza complicațiilor apărute după infectare. Aproape 90 la sută nu erau vaccinați.

Aceste cifre înregistrate vineri plasează România pe primul loc în lume la numărul de decese de COVID raportat la populație. Este o situație dramatică, ce se perpetuează în lipsa unor noi restricții.

O privire de ansamblu asupra hărții Europei ne arată cât de mult contează vaccinarea unei proporții majoritare, spre sută la sută, din populație, atunci când ne uităm la efectele infecției cu SARS-CoV-2 din punct de vedere al cazurilor grave și al numărului de decese, raportat la populația totală a țării. Zona de est a Europei (Lituania, România, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina) este roșie. Aceste țări au un număr mare de decese raportat la un milion de locuitori în ultima săptămână. Astfel, România are cea mai mare medie, de 16,6. Este cea mai mare medie din Europa, dar din păcate, conform datelor celor mai recent bilanț, este și cea mai mare medie pe plan mondial.

România este urmată, în Europa, de Bulgaria, cu o medie de 12,37 decese, potrivit Our World in Data. Și Lituania are o situație destul de dificilă, cu o medie de 10,14 de decese, în condițiile în care și incidența COVID-19 este mare în această țară.

În schimb, în vestul Europei, Franța, Italia, Marea Britanie, Portugalia sunt „verzi”, indicele deceselor fiind foarte mic. În Marea Britanie este sub 2, deși numărul cazurilor este comparabil cu cel din valul precedent al pandemiei. Numărul deceselor, în această țară unde populația este în bună parte vaccinată, este acum chiar și de 20 de ori mai mic.

Dacă ne uităm la regulile referitoare la certificatele verzi, pentru că se discută foarte mult despre extinderea folosirii aceastor certificate și în România, Franța, Italia, Grecia sunt țări care au impus vaccinarea obligatorie anumitor categorii profesionale. În aceste state, certificatul COVID este necesar pentru a demonstra vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea recentă pentru a avea acces la unele activități, unele neesențiale - petreceri, anumite magazine -, altele destul de importante, precum transportul în comun pe distanțe mai lungi.

Spania, Germania aplică numai folosirea certificatului verde, nu și măsura vaccinării obligatorii a anumitor categorii profesionale.

România a introdus cel mai târziu acest certificat verde și doar pentru o parte din activitățile neesențiale. Și nu oricând, ci doar la incidențe de peste 6 cazuri la mie, iar acum sunt în discuție o serie de scenarii și de proiecte.

External sponsored links

Anunturi promovate