fbpx

Testarea COVID-19, suspendată la laboratorul Immensa din Wolverhampton după ce peste 43.000 de persoane au primit rezultate eronate

Agenţia pentru Securitate în Sănătate din Marea Britanie (UKHSA) arată că aproximativ 43.000 de persoane ar fi primit rezultate fals negative ale testului PCR-COVID-19.

Operaţiunile de testare furnizate de Clinica de sănătate Immensa la laboratorul său din Wolverhampton au fost suspendate, în urma investigării unor informaţii potrivit cărora sunt persoane care au primit rezultate negative la teste PCR după ce anterior fuseseră testate pozitiv.

Erorile se referă la rezultate ale unor teste date unor persoane în perioada 8 septembrie-12 octombrie, în principal în sud-vestul Angliei, dar în unele cazuri în sud-est şi Ţara Galilor.

Nu există probleme tehnice cu kiturile de testare în sine şi oamenii ar trebui să continue să se testeze în mod normal, a spus UKHSA, precizând că se desfăşoară o anchetă completă în legătură cu aceste rezultate incorecte.

Serviciul de testare şi urmărire NHS al guvernului estimează că în jur de 400.000 de eşantioane au fost procesate prin laborator, dar eşantioane noi sunt acum redirecţionate către alte laboratoare.

Test and Trace contactează persoane care ar putea fi încă infecţioase pentru a le recomanda să facă un alt test, în timp ce contactele strânse care sunt simptomatice vor fi, de asemenea, sfătuite să efectueze un test, aşa cum este deja recomandat.

Testele PCR pot detecta COVID-19 la câteva săptămâni după infectare. Dacă o persoană are un rezultat pozitiv i se recomandă să facă un nou PCR pentru a confirma rezultatul.

External sponsored links

Anunturi promovate