fbpx

Guvernul Marii Britanii vrea să impună studiul matematicii până la vârsta de 18 ani

Guvernul Rishi Sunak vrea să facă studiul matematicii obligatoriu până la 18 ani, după ce statisticile au arătat că opt milioane de englezi (15% din populație) au cunoștințe limitate la cele de școală primară, iar 60% dintre adolescenții defavorizați nu le au nici pe acestea.

Într-un comunicat, guvernul britanic a informat că premierul Rishi Sunak își va anunța intenția de a „reimagina abordarea noastră față de abilitățile de calcul ale elevilor”, prin introducerea studierii obligatorii a matematicii până la vârsta de 18 ani, și, posibil, introducerea acestei discipline în toate tipurile de absolvire a liceului (A-level) care permit accesul într-o universitate.

„Într-o lume în care datele sunt pretutindeni și statisticile stau la baza fiecărui loc de muncă, copii noștri vor avea nevoie în carieră de mai multe abilități analitice decât oricând”, se arată în comunicatul guvernului britanic ce prefigurează anunțul lui Sunak.

Opoziția arată însă că această intenție nu poate deveni prea curând realitate, pentru că pur și simplu nu există suficienți profesori de matematică care să predea orele astfel suplimentate. Anglia are oricum un deficit general de aproximativ 6.500 de profesori, inclusiv de matematică, necesari „pentru a crește standardele educaționale”.

Aproximativ opt milioane de englezi, dintr-o populație totală de 56 de milioane, „au abilitățile de calcul de nivelul copiilor din școala primară”, în timp ce 60% dintre elevii defavorizați ajung la 16 ani „fără abilități de matematică de bază”. După această vârstă matematica este studiată doar de cei care urmează o specializare de acest fel, ceea ce înseamnă că, din clasa a XI-a, jumătate dintre elevi nu mai studiază matematica deloc.

Angajamentul lui Sunak pare a fi „o versiune mai redusă a angajamentelor politice din educație pe care acesta le-a luat în competiția pentru postul de prim-ministru din vara trecută”, potrivit analiștilor din Regat. Domnul Sunak a spus atunci că dorește să creeze un nou tip de bacalaureat, care să solicite tuturor tinerilor de 16 ani să studieze disciplinele de bază, inclusiv matematica și engleza.

External sponsored links

Anunturi promovate