fbpx

Mafia cerșetorilor români din Anglia, dezvăluită de jurnaliștii britanici: sosesc cu mașini de lux

Se vorbește de ani de zile de mafia cerșetorilor români din Anglia, dar niciodată nu au fost aduse cu adevărat în atenția opiniei publice discuțiile pe această temă. Numai că lucrurile sunt pe cale să schimbe, ca urmare a unei anchete făcută de jurnaliștii britanici, iar una din concluzii este că cerșetorii sunt aduși cu mașini de lux.

Fie că vorbim de Spania, Suedia, Marea Britanie, sau orice alt stat european, fenomenul cerșetoriei a luat amploare. Vorbim, cu alte cuvinte, din păcate, de mafia cerșetorilor români din Europa, iar informațiile din presa străină aduce în discuție din ce în ce mai multe astfel de situații care nu fac altceva decât să pună România într-o lumină extrem de proastă.

În 2021 statul francez, invadat de expatriați români de origine rromă, luau decizia de a da câte 500 de euro, cel puțin, fiecărei familii cu condiția de a se întoarce în România. Numai că, așa cum aveau să scoată la lumină jurnaliștii francezi, aceeași expatriați se reîntorceau pe teritoriul Franței, beneficiind din nou de aceleași sume, și tot așa.

Una din publicațiile britanice de tiraj din capitala britanică a făcut o anchetă amănunțită a fenomenului, iar ceea ce au descoperit nu lasă loc de îndoială. O investigație MyLondon asupra unei bande de cerșetori a scos la iveală modul cinic în care este exploatată bunătatea londonezilor.

„Fiecare cerșetor este echipat cu o bucată de carton împăturit pe care scrie cu un marker negru fără adăpost, vă rog să ajutați, Dumnezeu să vă binecuvânteze, foarte flămând.

Scrisul de mână este aproape identic, iar greșelile de ortografie se repetă pe pancarte în diferite locuri.”, scrie MyLondon.

În timpul unei observări prelungite, jurnaliștii MyLondon au fost martori la cum cerșetorii, despre care se înțelege că sunt din România, își schimbă pozițiile și recuzita.

În articolul publicat, jurnaliștii spun că, înainte de a începe investigațiile, s-au consultat cu un ofițer de poliție pensionat care a condus cea mai mare anchetă din Marea Britanie privind bandele de cerșetori.

„Am descris rapoartele altor persoane fără adăpost și activiști din zonă, care au determinat investigația noastră, precum și informațiile despre semnele corespunzătoare.

Acesta a explicat că, din experiența sa, în cadrul investigațiilor asupra grupurilor din România, în mod normal există o ierarhie strictă și, deși membrii erau adesea rude, cei de la bază erau tratați în condiții care ar fi fost clasificate ca sclavie modernă.”, mai spun jurnaliștii britanici.

Conform constatărilor făcute de jurnaliști, semnele cele mai evidente ale acestei structuri sunt prezența manipulatorilor, „persoane care transportă oamenii pe poziții și le supraveghează munca”, dar nu cerșesc.

Se disting în mod clar de cerșetori, deoarece vor fi bine îmbrăcați, adesea în haine de firmă, și au propriile mașini. „Adesea, acești manipulatori vor fi avertizați cu privire la alte potențiale oportunități, cum ar fi furtul”, mai spun jurnaliștii MyLondon.

Aceeași jurnaliști mai spun că au fost martorii unui bărbat ras în cap, cu cicatrici pe față, care în mod clar nu cerșea, și care i-a vizitat pe cei care o făceau.

„Acesta stătea lângă un coș de gunoi și tasta cifrele de pe un card de credit argintiu în telefonul său mobil.

În timp ce alții au continuat să circule din poziții punctate de-a lungul Regent Street pe măsură ce ziua avansa, acest individ nu s-a mai întors după ce l-am văzut cu cardul.

Mafia cerșetorilor români din Anglia este extrem de bine organizată”, mai spun britanicii.

Stând e vorbă cu ofițerul de poliție pensionat, acesta a concluzionat că a văzut cum grupul își schimbă operațiunile în funcție de momentul zilei.

„În timpul turelor mele de zi, îi văd mergând în parc și pregătindu-se să cerșească. În timpul serii, le dau flori pe care să le vândă.

Trebuie să îi alungăm din zona noastră de fumat pentru că vin la mese să cerșească, încearcă să vândă flori și fură telefoane.

Într-o seară, am văzut cum vânzătorii de flori au fost ridicați cu Mercedesul, erau trei dintre ei stând în spate.”, declară ofițeul jurnaliștilor de investigație.

Comentând problemele ridicate în articolul de investigație publicat de MyLondon, un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane a declarat: „Ofițerii de poliție patrulează în mod regulat zonele cunoscute pentru cerșetorie. Răspunsul nostru poate include aplicarea legii împotriva celor care cerșesc în mod agresiv și persistent, dar ne propunem să echilibrăm acest lucru cu munca de informare pentru cei care au cu adevărat nevoie de ajutor și sprijin.”

External sponsored links

Anunturi promovate