fbpx

Un șofer român de TIR, condamnat la 9 ani de închisoare! Marinel Dănuț transporta migranți în camionul său frigorific și îi introducea clandestin în Marea Britanie

Un șofer român de TIR a fost condamnat zilele trecute la 9 ani de închisoare de Tribunalul Bournemouth după ce a introdus ilegal migranți în Marea Britanie.

Marinel Dănuț Palage, în vârstă de 31 de ani și rezident în Spania, este acuzat că a făcut parte dintr-un grup de traficanți de persoane format din cinci membri.

Potrivit anchetatorilor, Palage împreună cu Jamal Saied (38 de ani), Hemin Salih (37 de ani), Pshtewan Ghafour (37 de ani) și Kamaran Kader (44 de ani) preluau migranții în nordul Franței, îi ascundeau în camionul său frigorific folosit pentru transportul de spanac și îi introduceau ilegal în Marea Britanie prin portul Portsmouth.

După ce ajungeau în Marea Britanie, migranții erau duși în zona industrială din Runcton, aproape de Chichester, West Sussex, unde alți șoferi îi preluau și îi transportau în Midlands și în nordul Angliei.

Palage și ceilalți patru membri ai grupului au fost arestați în martie 2019, în urma unei anchete de 4 ani desfășurată de Agenția Națională pentru Criminalitate. În timpul percheziției efectuate în camionul românului, polițiștii au descoperit pungi de plastic care conțineau zeci de mii de lire sterline ascunse în spatele tahografului.

"Acest grup de traficanți de persoane s-au preocupat doar de profit și au pus migranți vulnerabili, inclusiv copii, în spatele camioanelor frigorifice ore în șir, în timpul traversărilor periculoase ale Canalului. Dovada clară a motivului lor a fost dorința de a câștiga bani, fără a ține cont de siguranța migranților", a declarat comandantul filialei NCA, Richard Harrison.

În timpul procesului, judecătorul a constatat că Palage nu a arătat niciun fel de remușcare sau părere de rău pentru faptele sale. El, împreună cu Pshtewan Ghafour, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru rolul său în organizație și este tatăl a trei copii, au fost găsiți vinovați de conspirație pentru a facilita imigrația ilegală.

External sponsored links

Anunturi promovate