fbpx

Festivalul culturii românilor de pretutindeni - AICI ACOLO 2023 - București

Români in UK a participat, alături de alți reprezentanți din mediul asociativ al românilor din UK, la Festivalul “Aici-Acolo”, eveniment desfășurat în perioada 25-28 mai 2023, la Bucuresti, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. 


Peste 350 de români implicați in comunitățile românești din diaspora, alături de reprezentanți ai instituțiilor publice din România, ai clerului, societății civile, mediului academic și mass-media, au răspuns invitației lansate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu această ocazie. Ajuns deja la cea de-a VI-a ediție, festivalul a reprezentat o platformă de întâlnire pentru artiștii români din țară și din străinătate, creând o punte de legătură între diferitele domenii de creație, precum arta, designul, muzica și literatura.

Festivalul a fost organizat sub înaltul patronaj al Președintelui României și a fost coordonat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAPR). Acesta a beneficiat de sprijinul mai multor instituții precum Camera Deputaților, Patriarhia Română și Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural al Municipiului București (ARCUB), alături de alte entități din domeniul artistic și cultural. Inițiat în 2017 de către Administrația Prezidențială, scopul festivalului este de a crea punţi de legătură între românii din ţară şi cei din străinătate, dezvoltând comunităţi şi reţele care să permită schimbul de idei şi de proiecte, contribuind astfel la dezvoltarea unei Românii care se afirmă în plan european. Toate evenimentele incluse în programul festivalului au fost gratuite și finanțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). 

Deschiderea oficială a avut loc în după-amiaza zilei de joi, 25 mai, la Muzeul Național de Artă al României, în prezența doamnei Sandra Pralong - consilier de Stat la Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor din cadrul Administrației Prezidențiale și a domnului Gheorghe Cârciu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Cu această ocazie a fost organizat un concert de muzică barocă susținut de Ansamblul SEMPRE.

Ziua de vineri, 26 mai, a debutat cu o vizită la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, urmată de un tur al expoziției Romanian Design Week. Expoziția, care a avut loc în Piața Amzei, a promovat designul, arhitectura și creativitatea ca instrumente pentru dezvoltarea culturală, socială și economică.

La ARCUB, a fost vernisată expoziția de artă plastică intitulată „Dialog”, aceasta având menirea de a facilita un dialog între artiștii români din țară și cei din Diaspora, prezentând lucrări semnate de artiști din diverse țări precum Elveția, Germania, Franța și SUA.

În paralel, la ARCUB, a avut loc expoziția „Reflections #2”, care a propus un nou mod de a face fotografie, prezentând creații semnate de artiștii Dana și Stéphane Maitec.

Departamentul Design Vestimentar al Universității Naționale de Arte a organizat o prezentare de modă a studenților săi, iar la Palatul Parlamentului s-au desfășurat diferite momente artistice susținute de ansambluri românești și o dezbatere pe teme relevante pentru românii de pretutindeni.

Masa rotundă cu tema „România este acasă”, moderată de Prof. Univ. Dr. Ion Bogdan Lefter, a reunit participanții într-un dialog despre identitatea și apartenența la țară. Totodată, un moment artistic instrumental, intitulat „Performance despre caracteristici culturale și sonore”, susținut de interpreții Mircea Florian, Dragoș Andriana și Lucian Stan a completat programul serii.

Ultima zi a Festivalului “Aici-Acolo” a fost sărbătorită la Catedrala Patriarhală, unde Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu Episcopul Ieronim al Daciei Felix, au oficiat Sfânta Liturghie. Totodată, ceremonia de închidere a Festivalului s-a desfășurat în sala fostului Parlament al României, aflat în incinta Patriarhiei Române.

Adresându-se participanților în încheierea Festivalului, Sandra Pralong a amintit audienței: „Ne aflăm în locurile în care s-a întregit România și s-a desăvârșit țara puternică de la începutul secolului trecut și din perioada interbelică, țară făurită de idealurile pașoptiste -- iar dvs. sunteți ’noii pașoptiști’ de care România are nevoie pentru a-și redobândi locul cuvenit în Europa.”


Vorbind despre festival, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a transmis că: ”Ziua Românilor de Pretutindeni ne-a adus mai aproape și ne-a arătat ceea ce cu toții știm în inimile noastre: că nu există decât o singură Românie și că vom fi mereu români, și Aici, și Acolo. A fost o ocazie specială în care am putut reafirma unitatea și legătura noastră strânsă, indiferent de distanța care ne separă! Am simțit că suntem mai aproape, că suntem din nou acasă!”

Printre oficialii prezenți la festival s-au numărat Paul Stănescu, vicepreședintele Senatului României, Gheorghe Cârciu, secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni (DRP), Sandra Pralong și Anișoara Ancu, consiliere de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, Cecilia Văduva, secretar general adjunct în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Geea Balazsi Titieni, secretar general adjunct la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Radu Roca, prefectul județului Satu-Mare, alături de o delegație din Satu-Mare, parlamentari și diplomați români, reprezentanți ai diferitelor ministere, agenții și instituții ale statului român, dar și prefecți, primari și rectori.


Ca participanți la festival putem spune că acest festival a fost o bună ocazie de networking, schimb de opinii și experiență pentru participanții din diaspora, dar și o șansă inedită de a sărbători și promova cultura și tradițiile românești în inima Bucureștiului. Diferit față de alte evenimente pentru românii de pretutindeni organizate în trecut la București - conferințe, forumuri, congres - acest festival cultural a creat un cadru destins, îndeplinindu-și misiunea de a crea o punte de legătură între participanți din diferite țări și România. 

Album foto : Inno Brezeanu 

/80
Views
  

View this post on Instagram

A post shared by RomaniInUK (@romaniinuk)

View this post on Instagram

A post shared by RomaniInUK (@romaniinuk)

View this post on Instagram

A post shared by RomaniInUK (@romaniinuk)

External sponsored links

Anunturi promovate