Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, discuţiile care se poartă între Autoritatea de reglementare din Marea Britanie (Ofwat), Trezoreria britanică şi Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afacerile Rurale vizează trecerea companiei de utilităţi sub un aşa-numit regim de administrare specială, în speranţa că o naţionalizare completă nu va fi necesară.
Thames Water furnizează apă pentru 15 milioane de persoane din Londra şi sud-estul Marii Britanii. Directorul general Sarah Bentley a demisionat marţi pe fondul îngrijorărilor cu privire la stabilitatea financiară a firmei, după mai multe luni de articole negative în presă cu privire la scurgeri de ape reziduale şi probleme cu infrastructura învechită. Sarah Bentley a fost înlocuită de directorul financiar Alastair Cochran şi fostul director de la Ofwat, Cathryn Ross, care lucrează la Thames Water din 2021.
Thames Water este deţinut de mai mulţi investitori financiari, inclusiv cel mai mare acţionar care este fondul canadian de pensii Municipal Employees Retirement System cu o participaţie de 32% şi fondul britanic de pensii Universities Superannuation Scheme cu o participaţie de 20%.
Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afacerile Rurale nu a dorit să comenteze. Potrivit surselor, miniştrii sunt aşteptaţi să apară miercuri în Camera Comunelor pentru a prezenta planurile pe care le au în vedere pentru Thames Water.