fbpx

Simona Halep a fost audiată la Londra în cazul de dopaj! Când ar putea fi dat verdictul

Procesul Simonei Halep (31 de ani, 50 WTA), suspendată provizoriu încă din octombrie pentru dopaj, a început în sfârșit.

În aceste zile, sportiva este audiată la Londra, la Sport Resolutions, după ce a primit două capete de acuzare: consum de Roxadustat și neregularități în pașaportul biologic.

Substanța cu care Simona Halep a fost depistată în vara anului trecut, la US Open, face parte din categoria celor care aduc o penalizare drastică.

Astfel, Simona Halep riscă, la finalul procesului de la Londra, o suspendare de patru ani. Sportiva, care a ispășit deja opt luni de suspendare, speră să dovedească faptul că a consumat substanța dopantă inconștient și să primească pedeapsa minimă.

Un verdict în cazul procesului de dopaj al Simonei Halep, care a început după trei amânări, este așteptat în două săptămâni.

Indiferent care va fi verdictul, Simona Halep va avea la dispoziție o cale de atac.

Sportiva va avea posibilitatea să meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane (TAS).

External sponsored links

Anunturi promovate