„Această lipsă de lichiditate a GDR-urilor la Londra se aplică în cazul acţiunilor româneşti, dar nu şi în cazul altor companii ale căror GDR-uri sunt listate la Londra“
Mult aclamatele listări duale la Londra ale OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), Electrica (EL), despre care autorităţile şi Fondul Proprietatea spuneau în urmă cu câţiva ani că vor diversifica baza de investitori şi că astfel se va majora lichiditatea, s-au dovedit a fi până la urmă o dezamăgire întrucât nu au atras vizibilitatea şi lichiditatea la care sperau promotorii acestor proceduri.
Iar asta pentru că volumele tranzacţionate pe aceşti emitenţi la Londra sunt în fiecare caz sub 0,4% din cât se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti, cea din urmă fiind şi bursa unde investitorii formează preţul pe acţiune şi stabileşte astfel evaluarea. „Această lipsă de lichiditate a GDR-urilor la Londra se aplică în cazul acţiunilor romaneşti, dar nu şi în cazul altor companii ale căror GDR-uri sunt listate la Londra. Astfel, dacă ne uităm la cea mai mare companie din indicele de Frontier Markets, Kaspi.KZ din Kazahstan, care are o capitalizare bursieră de aproximativ de 18,2 miliarde de dolari, aceasta a înregistrat tranzacţii în ultimul an în Kazahstan cu aproximativ 100.000 de acţiuni şi, pe de altă parte, la Londra şi alte pieţe cu aproximativ 23 milioane de acţiuni. În plus s-au mai înregistrat tranzacţii OTC cu GDR-urile Kaspi reprezentând alte 23,9 milioane acţiuni“, spune Dan Popovici, director general al OTP Asset Management.