fbpx

Ceremoniile de omagiere a soldaţilor britanici care au murit în conflicte, umbrite de protestele de sâmbătă - VIDEO

Regele Charles şi premierul Rishi Sunak au condus duminică ceremoniile de omagiere naţională a soldaţilor britanici care au murit în conflicte, încercând să unifice comunităţile la o zi după ce comemorarea armistiţiului Primului Război Mondial şi un marş pro-palestinian au fost marcate de ciocniri între contramanifestanţii de extremă dreapta şi poliţie.

Downing Street a subliniat într-un comunicat ''unitatea'' naţiunii în această zi ''în care comunităţile se reunesc pentru a-şi aminti de cei care au murit în numele nostru''.

În cadrul unei ceremonii solemne la memorialul de război Cenotaph de pe bulevardul Whitehall din centrul Londrei, Charles, Sunak, lideri militari, politicieni din toate partidele şi membri de rang înalt ai familiei regale au ţinut două minute de reculegere şi apoi au depus coroane de flori pentru a-i onora pe cei ucişi în război.

Aproape 10.000 de veterani şi mii de britanici s-au adunat pentru a participa la ceremoniile conduse de Charles pentru prima dată de la încoronarea sa.

''Evenimentele recente trebuie să ne reamintească faptul că nu trebuie să luăm de bună pacea pentru care am luptat atât de mult", a subliniat premierul Rishi Sunak, într-un moment în care războiul din Ucraina continuă şi un nou conflict se desfăşoară între Hamas şi Israel.

Evenimentele de duminică au fost umbrite de scenele de violenţă de sâmbătă, când, în acelaşi loc şi cu puţin timp înainte de comemorarea armistiţiului Primului Război Mondial, protestatari de extremă dreapta care se opuneau unui marş pro-palestinian prevăzut în aceeaşi zi s-au încăierat cu poliţia, şi de acuzaţiile potrivit cărora ministrul britanic de interne ar fi alimentat tensiunile.

Aproximativ 300.000 de persoane au luat parte la marşul pro-palestinian, care a fost în general paşnic, potrivit poliţiei, dar Rishi Sunak a denunţat prezenţa simpatizanţilor Hamas, precum şi a contramanifestanţilor naţionalişti.

Într-un nou raport de duminică, poliţia londoneză a comunicat că a arestat 145 de persoane atât din rândul contramanifestanţilor, cât şi al participanţilor la demonstraţie. În acest stadiu, şapte dintre contramanifestanţi au fost acuzaţi oficial de diverse infracţiuni, printre care posesie de arme, posesie de droguri şi agresiune.

Ministrul de interne Suella Braverman, foarte conservatoare, a exercitat presiuni asupra poliţiei înainte de demonstraţie, punând la îndoială imparţialitatea acesteia, ceea ce i-a adus numeroase critici chiar şi din partea propriei tabere. Politicienii din opoziţie şi unii membri ai Partidului Conservator aflat la guvernare i-au cerut să demisioneze.

Duminică, Suella Braverman a lăudat poliţia pentru modul în care a gestionat evenimentele de sâmbătă, ''pentru profesionalismul de care a dat dovadă în faţa violenţei şi agresiunii''.

A fost un ton mai ponderat în comparaţie cu un articol de săptămâna trecută, când ea a acuzat poliţia că adoptă ''standarde duble'' în tratarea protestelor, în special a marşurilor pro-palestiniene - un argument despre care parlamentarii laburişti din opoziţie au spus că a alimentat furia grupărilor de dreapta.

Dar Braverman şi-a menţinut poziţia conform căreia trebuie să se facă mai mult pentru a combate cazurile de antisemitism la proteste. Ea a spus că au existat "scandări bolnave, inflamatorii şi, în unele cazuri, în mod clar criminale, pancarte şi accesorii afişate în mod deschis la marş" şi că "acest lucru nu mai poate continua".

''Săptămână de săptămână, străzile Londrei sunt poluate de ură, violenţă şi antisemitism. Membrii publicului sunt atacaţi şi intimidaţi. În special evreii se simt ameninţaţi. Sunt necesare acţiuni suplimentare''.

Anterior, ministrul apărării Grant Shapps a declarat că nu ar fi folosit limbajul pe care Braverman l-a folosit în articolul ei, dar că acesta a exprimat îngrijorări cu privire la faptul dacă poliţia acţionează suficient de rapid în confruntarea cu demonstranţii care ar putea încălca legea.

''Spun că, într-adevăr, cred că este foarte important ca poliţia să acţioneze rapid'', a spus el.

External sponsored links

Anunturi promovate