Virgil Valeriu Arhip a fost condamnat în decembrie 2020, de Curtea Coroanei din Leicester, la pedeapsa de 12 ani de închisoare și o perioadă de prelungire de 4 ani după ce a violat o femeie de 66 de ani și a comis și infracțiunea de furt prin efracție. Faptele au avut loc în 19 iulie 2020, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată după doar cinci luni.
Potrivit autorităților britanice, românul era „beat mort" și drogat cu Mamba, când a pătruns noaptea, la întâmplare, în casa victimei, a imobilizat-o pe aceasta pe pat și a agresat-o sexual. Când a fost arestat pe o stradă din apropiere, la scurt timp după ce a părăsit casa victimei, acesta a dat un nume fals, susținând că fusese la un grătar și că se îndrepta spre un magazin. El a negat orice implicare în viol, dar purta blugii victimei furați din casa acesteia. ADN-ul lui Arhip a fost găsit, de asemenea, pe victimă, în urma agresiunii.
„Persoana transferabilă a executat 136 zile arest preventiv în perioada 20.07.2020-03.12.2020 și 1.027 de zile perioadă petrecută în arest, din 04.12.2020 până în 26.09.2023, în total 1.163 zile. Se află în prezent în detenție și pedeapsa, în baza legii Statului emitent va fi complet executată la 19.07.2036. În temeiul legislației Statului emitent, persoana condamnată are dreptul de a fi luată în considerare pentru eliberarea anticipată sau condiționată la executarea a două treimi din pedeapsă, respectiv 19.07.2032”, se precizează în acțiunea înregistrată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Cu toate că în România bărbatul va executa doar 12 ani de închisoare, din totalul celor 16 aplicați în Marea Britanie, acesta s-a opus transferării într-un penitenciar din țară.
„(...) Fără a nega informațiile puse la dispoziție de autoritatea judiciară a statului solicitant conform cărora procedura liberării condiționate este mai suplă în Marea Britanie (în condițiile unei fracții identice), Curtea subliniază că acest aspect nu este suficient pentru a justifica respingerea sesizării, cu atât mai mult cu cât, în ansamblu, nu poate fi vorba despre o agravare a situației juridice a persoanei transferabile. În acest sens, Curtea are în vedere dispozițiile hotărârii de condamnare potrivit căreia în situația executării pedepsei în Regatul Unit, sancțiunea aplicată cuprinde, pe lângă perioada privativă de libertate de 12 ani și o perioadă de prelungire de 4 ani; or, în România, pedeapsa pe care o va executa este de 12 ani închisoare”, a precizat instanța românească.
Prin urmare, Curtea de Apel a recunoscut pedeapsa de 12 ani de închisoare și a dispus, în 25 ianuarie 2024, transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România. Pedeapsa urmează să fie executată în întregime la data de 19 iulie 2036 și poate fi luat în discuție pentru liberare condiționată în 2032.