Tipul de cancer de care suferă monarhul britanic nu a fost dezvăluit, însă conform comunicatului Palatului, regele a început „tratamentele regulate” de luni.
Palatul Buckingham mai transmite că regele „este pozitiv pe deplin cu privire la tratamentul său și abia așteaptă să revină la îndatoririle sale publice pe deplin”.
Regele urmează să-și amâne toate angajamentele și este de așteptat ca membrii de rang înalt ai Casei Regale să preia o parte dintre îndatoriri.
Nu au fost dezvăluite alte informații despre boală sau despre stadiul acesteia. Deși își va suspenda angajamentele în perioada în care trece prin tratament, Charles al III-lea rămâne, constituțional șef de stat și suveran al regatului britanic. Regele Charles are 75 de ani.
Premierul Rishi Sunak i-a transmis suveranului, într-un mesaj pe Twitter „însănătoșire grabnică și completă”. „N-am niciun dubiu că Majestatea Sa va fi din nou sănătos repede și știu că toată țara îi urează să fie bine”, a transmis premierul britanic.
Comunicatul Palatului Buckingham
„În timpul procedurii recente pentru adenomul de prostată, o problemă separată a fost descoperită. Investigații ulterioare au identificat o formă de cancer.
Majestatea Sa a început, de astăzi, un program de tratament regulat, perioadă în care a fost sfătuit de medici să amâne toate îndatoririle publice. În această perioadă Majestatea Sa va continua să-și îndeplinească prerogativele oficiale.
Regele este recunoscător echipei medicale pentru intervenția rapidă, posibilă datorită procedurii recente la spital. Regele rămâne pe deplin pozitiv cu privire la tratamentul său și abia așteaptă să revină pe deplin la îndatoririle sale publice cât mai repede cu putință.
Majestatea Sa a ales să împărtășească informațiile despre diagnosticul său pentru a preîntâmpina speculațiile și în speranța că poate să ajute la înțelegerea publică pentru toți cei din toată lumea care suferă de cancer”, a transmis, într-un comunicat, Palatul Buckingham.